Anunturi online!

Politraumatismele

Politraumatismul este sindromul rezultat ca urmare a actiunii unei multitudini de agenti vulneranti (mecanici, fizici si chimici) cu afectarea a minim doua regiuni anatomice din care cel putin o leziune este amenintatoare de viata, consecinta fiind o dereglare functionala sistemica, caracterizata de multiple tulburari fiziopatologice complexe (raspuns endocrin, metabolic, imun, tulburari de coagulare, soc, insuficienta si disfunctie pluriviscerala) cu tendinta evolutiva spre autointretinere si autoagravare.
Este important de a deosebi un politraumatism de un policontuzionat (situatie in care leziunile nu sunt amenintatoare de viata) sau de un traumatism abdominal grav (de exemplu ruptura de ficat de gradul V, etc. - situatie in care leziunea este amenintatoare de viata dar nu sunt afectate mai multe regiuni anatomice).
Mecanism fiziopatologic
Frecventa politraumatismelor este direct proportionala cu cea a traumatismelor. Asistam la o "epidemie traumatica", consecinta industrializarii excesive, a cresterii vitezei de deplasare si a violentei interumane.
Mecanismele de producere a leziunilor traumatice in politraumatisme sunt multiple:
Dupa leziunile tegumentare se clasifica in:
- plagi: leziuni produse de arme albe sau arme de foc, ultimele de o complexitate si gravitate extrema in raport cu caracteristicile proiectilului (viteza, structura) si de structurile anatomice lezate
- contuzii: fara solutie de continuitate la nivel tegumentar.
Dupa mecanismul de actiune
- lovitura directa: corpul contondent loveste direct corpul uman
- contralovitura: in timpul acceleratiei sau deceleratiei continutul cavitatilor corpului se proiecteaza pe peretele acestora producand leziuni traumatice
- compresiune (duce la eclatari de organe cavitare sau leziuni traumatice)
- forfecare (duce la rupturi de mezouri si alte leziuni)
- mecanisme complexe: in accidente de circulatie, precipitari de la inaltime, etc.
Cunoasterea circumstantelor de producere a accidentului permite imaginarea mecanismului patogenic al leziunilor. De exemplu: in timp ce conducatorul unui vehicul care s-a izbit de un parapet sufera leziuni toraco-abdominale prin proiectare pe volan, ocupantul locului din dreapta sufera leziuni cranio-cerebrale sau fractura de bazin sau de membre inferioare.
Diagnostic
Diagnosticul politraumatizatului presupune 2 etape distincte:
Etapa prespitaliceasca: incepe la locul accidentului si se continua pe timpul transferului la spital, fiind asigurata de obicei (diagnostic, ajutor medical de urgenta la locul accidentului) de catre persoane necalificate, echipe paramedicale sau in cel mai fericit caz personal tehnic sanitar specializat in traumatologie.
Obiectivele diagnosticului in aceasta etapa sunt:
- excluderea existentei unei fracturi ale coloanei vertebrale
- depistarea insuficientei circulatorii, respiratorii sau leziuni neurologice, cu combaterea acestora
- evitarea agravarii leziunilor existente in timpul examinarii
- evaluarea gradului si tipului lezional pentru transportul la spitalul potrivit.
Diagnosticul la locul accidentului este un diagnostic functional, bazat numai pe examenul clinic. Continuarea evaluarii diagnostice se face pe parcursul transportului, datele fiind consemnate in fisa ce insoteste bolnavul si chiar transmise prin radio spitalului.
Etapa spitaliceasca realizeaza evaluarea diagnostica in 3 secvente distincte:
- diagnostic functional: se realizeaza rapid, fiind bazat numai pe examenul clinic; trebuie sa precizeze daca politraumatizatul are sau nu insuficienta respiratorie, cardio-circulatorie sau leziuni neurologice. In cazul existentei unei insuficiente respiratorii sau circulatorii se vor incepe masurile de resuscitare si dupa caz bolnavul va fi transportat in sala de operatie unde vor continua explorarile diagnostice si gesturile terapeutice in conditii optime pentru bolnav si medic
- diagnostic complet si de finete anatomo-clinic (lezional): pentru elaborarea lui se folosesc examenele clinic si paraclinic, putand fi extins ca profunzime si ca timp in functie de particularitatile cazului
- ierarhizare lezionala (in functie de gravitatea lezionala si organul lezat) in vederea tratamentului chirurgical specific.
Elaborarea diagnosticului in politraumatisme are urmatoarele principii:
- examinarea clinica sa fie: rapida si completa;sa nu se agraveze leziunile existente; sa se faca concomitent cu masurile de resuscitare
- reevaluarile diagnostice si terapeutice sa se faca periodic la intervale impuse de caracteristicile cazului
- examinarea sa se faca de o echipa interdisciplinara - medici de diferite specializari, fiecare cu sarcini precise
- toate constatarile diagnostice si recomandarile terapeutice sa fie consemnate exact in fisa bolnavului.
Examinarea clinica intraspitaliceasca a politraumatizatului incepe odata cu intrarea brancardului pe usa camerei de garda, moment cand trebuie sa se realizeze aprecierea rapida a starii generale a bolnavului (coma, agitatie, paloare, greutate, inaltime, aspectul imbracamintei, etc.)
Anamneza este foarte importanta, dar trebuie sa fie bine dirijata (datele de anamneza se pot lua de la traumatizat sau de la insotitor), in cazul acesteia se solicita si se noteaza urmatoarele:
- data exacta a accidentului (ora, minut)
- locul accidentului
- circumstantele accidentului cu toate amanuntele posibile
- tratamentele efectuate (opiacee, garou, etc.)
- starile morbide preexistente
- consumul de alcool sau droguri
- pierderea de constienta, etc.
Trebuie acordata o atentie deosebita anamnezei deoarece ea se face in conditii speciale de stress, anxietate, stari confuzionale, fiind important a se semnala si unele date cu implicatie medico-legala (in cazuri de viol, agresiune, consum de droguri).
Inspectia incepe cu aspectul tegumentelor si mucoaselor, al imbracamintei, etc.; se inspecteaza orificiile naturale pentru a evidentia eventualele urme de sange (epistaxis, uretroragii, rectoragii); se examineaza faciesul, regiunea cervicala, toracele (respiratia), abdomenul, membrele - se urmaresc eventuale deformari, plagi, alte semne de impact traumatic; evaluare a miscarilor active si apoi a celor pasive.
Palparea incearca sa evidentieze puncte dureroase, crepitatii osoase, aparare sau contractura musculara, emfizem subcutanat, etc.
Auscultatia furnizeaza informatii pretioase despre functionarea aparatului cardio-respirator si a organelor abdominale, matitate deplasabila, etc.
In plus: se monitorizeaza pulsul si tensiunea arteriala, numarul respiratiilor, gradul de oxigenare.
Investigatii
Examene de laborator
De sange:
- hematocritul si hemoglobina: valori normale in primele ore de la accident, urmate de modificarea corespunzatoare prin hemodilutie in cazul hemoragiilor
- numarul leucocitelor: crestere moderata in traumatism, dar semnificativa in cazul aparitiei infectiilor
- grupul sangvin: foarte important pentru eventualele transfuzii sangvine
- ureea, transaminazele si amilazele serice: necesare pentru precizarea diagnosticului lezional - glicemia: de obicei crescuta dupa traumatism, poate releva insa un diabet zaharat necunoscut
- alcoolemia si dozarea altor droguri (de multe ori necesara)
De urina:
- sedimentul urinar (posibila hematurie), dozare de substante cu eliminare cunoscuta urinara (droguri, substante toxice)
- Se analizeaza lichidul cefalorahidian: aspect, presiune, elemente figurate.
Se pot adauga manevre clinice cu scop diagnostic:
- punctie pleurala (evidentiaza hemotorax sau pneumotorax)
- punctie sau lavaj peritoneal (acuratete de 60%, respectiv 95%)
- punctie pericardica (parasternal stang in spatiul IV intercostal = spatiul Lisfranc).
Investigatiile imagistice
Examenele radiologice (sunt cele mai folosite, fiind realizate modern cu aparate mobile de radiologie; utile in cazul bolnavilor stabili hemodinamic):
- radiografii osoase (pentru evidentierea posibilelor fracturi)
- radiografii toracice (evidentierea fracturilor costale, a pneumotoraxului, a hemotoraxului, etc.)
- radiografii abdominale simple ("pe gol") si cu substanta de contrast (cistografii, uro-grafii, fistulografii, etc.)
- angiografii selective (pentru evidentierea surselor de sangerare, daca timpul si dotarea permit).
Ecografia (mijloc neinvaziv de explorare paraclinica, foarte util la traumatizati): se poate folosi la patul bolnavului in varianta extracorporeala sau intraluminala; furnizeaza date importante privind posibila existenta a revarsatelor lichidiene in cavitatile seroase, precizeaza volumul (hemoperitoneu), aspectul si structura organelor parenchimatoase (leziuni de organe parenchimatoase), etc.
Computertomografia (CT): desi mai costisitoare, este folosita din ce in ce mai mult in explorarea politraumatizatilor (aparatura de ultima generatie si folosirea substantelor de contrast permit obtinerea de rezultate excelente). Inconveniente: pret de cost ridicat, perioada mai mare de timp necesara examinarii, imposibilitatea examinarii bolnavilor cu instabilitate hemodinamica.
Rezonanta magnetica nucleara (RMN) - ofera date de finete privind structura organelor si vaselor.
Scintigrafia: metoda diagnostica buna mai ales pentru precizarea leziunilor vasculare si a surselor de sangerare.
Laparoscopia, toracoscopia si endoscopia (cu scop diagnostic) - intrate in uzul curent de diagnostic in centrele de traumatologie.
Tratament
Un diagnostic precoce al disfunctionalitatilor si leziunilor anatomice induse de politraumatism (care insa se pot agrava cu trecerea timpului) si tratamentul adecvat al acestora in timp util pot conduce la vindecarea si redarea bolnavului familiei si societatii.
Diagnosticul si tratamentul se fac in acelasi timp de catre echipa de interventie in urgenta, atat la locul accidentului cat si pe parcursul transportului si la spital. Au fost elaborate o serie de scheme de examinare si tratament (protocoale cu algoritmi precisi pentru cazuri precis delimitate) ce sunt puse in aplicare contracronometru de catre echipe prestabilite in care fiecare membru are sarcini precise (aceste scheme au avantajul ca obliga la luarea in considerare a tuturor etapelor respective de reanimari). In cursul aplicarii gesturilor de reanimare trebuie avute in vedere doua aspecte fundamentale: evitarea agravarii leziunile existente ("Primum non nocere!") si punerea salvarii vietii pe primul plan (primeaza in fata unor eventuale sechele).
Lipsa unui diagnostic complet nu permite nimanui amanarea tratamentului (poate fi fatala), decizia unui gest chirurgical cu scop vital putand fi luata numai pe date clinice (in absenta datelor paraclinice); tratamentul chirurgical poate fi provizoriu (preliminar, de urgenta) sau definitiv.
Protocolul clasic de diagnostic si tratament al politraumatizatilor cuprinde urmatoarele etape:
Masuri de reanimare:
- reanimare respiratorie (in insufucienta respiratorie acuta) si dezobstructia cailor respiratorii prin hiperextensia capului, extractia corpilor straini din cavitatea bucala sifaringe, fixarea unei pipe Gueddel
- excluderea unei fracturi de coloana cervicala - in cazul prezentei acesteia se impune imobilizare cu guler
- in caz de fracturi craniofaciale cu sangerare mare se impune intubare orotraheo-bronsica (IOT), in obstructii laringotraheale se instituie de urgenta traheotomie (precedata uneori de oxigenoterapie prin ac sau trocar trecut prin membrana cricotiroidiana)
- in caz de pneumotorax sufocant - pleurostomie de urgenta
- fixare a voletelor toracice mobile, acoperire cu pansament a plagilor toracice deschise, administrare de antialgice
- toracotomie in cazurile cu hemopneumotorax masiv
- reanimare cardiocirculatorie (in insuficienta cardiocirculatorie acuta)
- hemostaza prin mijloace provizorii (pansament compresiv, garou, compresiune manuala) sau definitive (se impune evitarea producerii de leziuni vasculare sau nervoase prin aplicare "oarba" de pense) in cazul plagilor cu hemoragie externa
- asigurare urgenta a doua aborduri venoase centrale (unul in sistemul cav superior si celalalt in sistemul cav inferior)
- in caz de leziuni traumatice ale cordului, tamponada cardiaca, contuzie miocardica - ingrijiri specifice: punctie pericardica, pericardotomie, monitozare cardiaca, etc.
Instituire de aspiratie nazogastrica pentru evitarea aspiratiei bronhopulmonare (sindromul Mendelsohn) si ameliorarea respiratiei diafragmatice (exista adesea o aero-fagie a politraumatizatilor, consecinta a "stomacului plin").
Sondare vezicala transuretrala - in cazul imposibilitatii cateterizarii vezicii urinare la un pacient cu hematurie se recomanda instalarea unui cateter vezical suprapubian. E posibila in acest caz existenta unei rupturi uretrale - se va diagnostica prin uretrocistografie.
Recoltare de probe sangvine cu determinarea constantelor biochimice (grup sangvin, hemoglobina, hematocrit, alcoolemie, dozare produsi toxici si medicamentosi, uree, glicemie, amilaze, etc.).
Monitorizarea tensiunii arteriale, pulsului, oxigenarii, diurezei, EKG.
Imobilizarea fracturilor, toaleta si pansarea plagilor.
Transportul bolnavului din camera de garda in sala de operatie sau in salonul de terapie intensiva al politraumatizatilor (avantajul transferarii pacientului in sala de operatie consta atat in posibilitatea continuarii explorarii clinice si paraclinice pentru definitivarea diagnosticului, cat si in executarea intr-un timp minim a interventiilor chirurgicale ce se impun; dezavantajul este acela al ocuparii pe o perioada mai lunga de timp a unei sali de operatie).
Reevaluarea pacientului din punct de vedere diagnostic si terapeutic pe baza evolutiei clinice, a datelor de laborator si imagistice (se examineaza in dinamica sistematic fiecare regiune anatomica, cu notarea datelor recoltate in foaie; bolnavii stabili hemodinamic pot fi explorati radiologic si angiografic, tomodensitometric cu subsanta de contrast, ultrasonografic, etc.).
Consulturi interdisciplinare (chirurg, ortoped, neurochirurg, cardiolog, neurolog, ORL-ist, etc.).
Stabilire de indici de gravitate lezionala care sa permita deciderea prioritatilor terapeutice chirurgicale. Din acest punct de vedere putem stabili ca exista doua concepte privind tratamentul chirurgical al politraumatismelor:
- tratamentul in etape ce respecta urmatoarele prioritati:
- prima urgenta - leziuni toracice generatoare de insuficienta respiratorie acuta (tamponada cardiaca, plagi de cord si vase mari, pneumotorax compresiv); comreiune intracraniana; hematom extradural
- a doua urgenta - hemoperitoneu prin ruptura de organ parenchimatos, perforatii traumatice de organ cavitar, fracturi deschise, luxatii
- urgenta amanata - fracturi inchise, contuzii si plagi superficiale.
- tratamentul complet de la inceput, cu mai multe echipe de specialisti care lucreaza concomitent sau consecutiv; argumente: pacientul este operat inaintea instalarii tulburarilor post-traumatice functionale si metabolice ale diverselor aparate si sisteme, operatiile se executa mai usor din punct de vedere tehnic si au o evolutie de obicei favorabila fara sechele, timpul de spitalizare este redus. Tratamentul ierarhizat dupa gravitate in politraumatisme este cel mai adoptat de lumea medicala, desi este insotit de un pret de cost ridicat prin morbiditatea insumata a operatiilor esalonate, a sechelelor care se instaleaza si a timpului mare de spitalizare. Tehnicile specifice de rezolvare chirurgicala a leziunilor traumatice constituie capitole aparte ale patologiei chirurgicale.
Fracturile de bazin prezinta o gravitate aparte ce merita subliniata; se complica adesea cu sangerari pelvisubperitoneale si retroperitoneale masive si rupturi viscerale (vezica, uretra, rect); diagnosticul fracturii de bazin este esential si se face pe baza semnelor clinice si mai ales radiologice. In fracturile de bazin fara deplasare este suficienta imobilizarea la pat sau in aparat gipsat; in fracturile de bazin cu deplasare sunt necesare reducere si imobilizare cu mijloace externe sau interne. Stapanirea hemoragiei subperitoneale consecutive fracturii de bazin este foarte dificila si se poate face prin mijloace externe, mijloace angiografice si vizualizare selectiva a vaselor respective sau hemostaza directa (ligatura arterei hipogastrice sau chiar a aortei la bifurcatie). Ruptura organelor pelvisului duce la infectarea hematomului, urmata de supuratii de obicei grave.
Accidentele rutiere reprezinta in majoritatea statisticilor principalul factor etiologic al politraumatismelor, in peste 90% din cazuri fiind generate de erori umane. Factorii precipitanti tin atat de sofer cat si de pieton. Principalele mecanisme de producere sunt reprezentate de ciocnire, deceleratie brusca, accelerare la care contribuie, de asemenea, prezenta sau absenta dotarii cu centura de siguranta si air-bag-uri frontale si laterale. Mecanismele de producere a leziunilor in cazul victimei-ocupant al vehiculului sunt reprezentate de: lovire de parti componente ale vehiculului; in cazul victimei - pieton se enumera: impactul direct, proiectarea, calcarea, comprimarea pe un obiect dur.
Antibioticoterapie cu spectru larg presupune prevenirea infectiilor ce au ca sursa fie flora intrinseca (tegumente, mucoase, tub digestiv, tract urinar, cai biliare), fie cea extrinseca (contaminare produsa in timpul traumatismului sau cu prilejul diverselor manevre diagnostice sau terapeutice).
Este de maxima importanta reechilibrarea hidro-electrolitica si metabolica, combaterea durerii cu antialgicele adecvate, crestere a rezistentei nespecifice a organismului, etc.

SURSA 02

Sunt cele mai folosite la triajul pacientilor. Evalueaza modificarile unor parametrii fiziologici induse de leziune. Aceste abateri de la fiziologic sunt reflectate prin modificari ale TA, AV si RR (tensiune arteriala, alura ventriculara si rata respiratiei) precum si de diferite grade de alterare a nivelului constientei. Toti acesti parametri sunt evaluati obligatoriu in cadrul ingrijirilor acordate unei traume.
1. Index de trauma
Trauma index este o incercare precoce de a realiza un scor traumatic prin evaluarea semnelor tale. Indexul traumatic se reda printr-un numar, ce reprezinta bilantul regiunilor lezate, tipurilor de leziuni si starii aparatului cardio-vascular, respirator si SNC. Testul nu a apreciat suficient de fidel morbiditatea si mortalitatea.
2. Index de triaj
Este un index valoros, bazat pe diferite combinatii intre aproape 60 de constante biochimice si fiziologice masurate uzual la admiterea in spital a pacientilor cu traume. Evaluarea pacientilor critici dupa acest index, conduce la o incadrare precisa a subiectilor in diferite categorii de risc in raport cu probabilitatea decesului.
3. Scala Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS)
GCS a fost conceput in 1974 de Teasdale si Jennett pentru a putea aprecia mai usor nivelul constientei pacientilor din sectiile de neurochirurgie. GCS este cel mai utilizat scor traumatic in prezent si se afla incorporat si in alte scoruri de valoare, ce au fost descrise ulterior (TS, RTS, APACHE). GCS apreciaza veridic gradul de coma al pacientilor cu traumatisme cranio-cerebrale; fiind folosit atat la triajul prespital al pacientilor, cat si la urmarirea progreselor acestora in timpul perioadei de spitalizare.
Scala se bazeaza pe trei raspunsuri comportamentale (deschiderea ochilor la diferiti stimuli, cel mai bun raspuns motor si cel mai bun raspuns verbal ce se poate obtine de la bolnav), ce reflecta actitatea cerebrala. Scorul minim posibil este de 3 puncte, iar cel maxim de 15 puncte. Cu cat scorul este mai mare cu atat nivelul constientei este mai ridicat si gratatea traumei cerebrale mai mica. GCS este usor de folosit, dar valoarea sa predictiva este limitata.
4. Scorul traumatic (trauma score, TS)
TS este un scor fiziologic propus de Champion in 1981, obtinut prin modificarea indexului de triaj. El include GCS si aduce in plus evaluarea statu-sului cardio-vascular (presiunea arteriala sistolica si reumplerea capilara) si a statusului respirator (rata si efortul respirator). Valorile scalei sunt cuprinse intre 1 (prognosticul tal cel mai prost) si 16 (prognosticul cel mai bun).
TS are o predictibilitate buna in ceea ce priveste: moartea imediata in departamentul de urgente, durata spitalizarii, numarul de zile de tratament in STI, numarul de zile de mentinere pe ventilatie mecanica, costul ingrijirilor, invaliditatea post-trau-matica. Este folosit in prezent pentru triajul si ingrijirea pacientilor, ca metoda de a caracteriza starea generala a subiectului si pentru area rezultatelor diferitelor spitale.
Utilitatea acestui test este limitata de urmatoarele elemente:
- 20% din pacientii cu leziuni grave nu sunt identificati;
- nu tine seama de alti factori preexistenti traumei, care ar putea agrava raspunsul fiziopatologic al gazdei;
- subestimeaza severitatea leziunilor craniene;
- aprecierea reumplerii capilare si a expansiunii toracice (masuratori subiective si dificil de efectuat mai ales noaptea) reprezinta o sursa posibila de eroare.
5. Scor traumatic rezuit (resed trauma score, RTS)
RTS a fost conceput pentru a imbunatati rezultatele obtnute cu TS. Astfel, RTS nu mai utilizeaza reumplerea capilara si expansiunea toracica ci doar GCS, TA si frecventa respiratorie (RR); in acelasi timp GCS are o pondere mai mare in formula de calcul a RTS, astfel incat se obtine o estimare mai buna a gratatii leziunilor craniene.
Valoarea codificata 4 reprezinta normalul; orice valoare 4 sugereaza necesitatea ingrijirii intr-un centru specializat in traume. Acest sistem de codificare este usor de aplicat in practica si a fost folosit cu rezultate mai bune decat TS la triajul pacientilor. Pentru evaluarea urmarilor traumei se utilizeaza urmatoarea formula:
' RTS = 0.9368*GCSc+0.7326*TAc+02908*RRc.
Conform acestei formule (in care c = valoarea codificata atribuita unor anumite valori ale GCS, TA si RR), RTS poate sa varieze intre 0 si 8.
Acest scor este mai usor de aplicat si are o valoare predictiva mai mare ca TS (in special in politraumatismele cu componenta craniana).
Probabilitatea de supraetuire (PS) in functie de valorile RTS este cu atat mai mare cu cat RTS este mai mare.
6. Scorul de soc
Acest scor evalueaza gradul de severitate a leziunii pe baza masurarii la internare a PA, hemato-critului si a pH-ului arterial. Poate fi folosit singur pentru predictia urmarilor traumei, dar nu ofera un lou de ansamblu al gratatii acesteia.
7. Scala CRAMS (CRAMS SCALE)
Este o scala al carei nume este dat de abreerea in limba engleza pentru: Circulatie, Respiratie, Abdomen, raspuns Motor si vorbire (Speech).
CRAMS a fost conceputa in vederea folosirii la triajul pacientilor. Ea elimina deschiderea ochilor si expansiunea toracica si introduce parametrii de evaluare a leziunilor toraco-abdominale. Scala este aplicata cu succes de paramedici in multe zone din S.U.A.
8. Scala APACHE II
The Acute Physiology and Chronic Health Evalua-tion II este o scala care combina 12 parametrii fiziologici cu anumite informatii legate de antecedentele pacientului cum sunt: varsta si disfunctiile severe de organ sau sistem preexistente traumei. APACHE II poate fi folosit la politraumatizati, dar are o valoare predictiva mai buna pentru pacientii internati in sectiile de terapie intensiva, carora le apreciaza
corect riscul de deces si calitatea ingrijirilor. Variabilele pe baza carora se calculeaza APACHE II pot fi masurate in momentul internarii, iar daca acest lucru nu este posibil se vor lua in considerare cele mai proaste valori inregistrate in primele 24 de ore de la internarea in STI.
Cele mai utilizate scoruri fiziologice sunt: GCS (Glascow Coma Scale), TS (Trauma Score) si RTS (Resed Trauma Score).

SURSA 03

Politraumatismul este sindromul rezultat ca urmare a actiunii unei multitudini de agenti vulneranti cu afectarea a minim doua regiuni anatomice din care cel putin o leziune este amenintatoare de viata.
Frecventa politraumatismelor este direct proportionala cu cea a traumatismelor. Asistam la o "epidemie traumatica", consecinta industrializarii excesive, a cresterii vitezei de deplasare si a violentei interumane.
Accidentele rutiere reprezinta in majoritatea statisticilor principalul factor etiologic al politraumatismelor, in peste 90% din cazuri fiind generate de erori umane.
Diagnosticul politraumatizatului presupune 2 etape distincte:
Etapa prespitaliceasca: incepe la locul accidentului si se continua pe timpul transferului la spital, fiind asigurata de obicei (diagnostic, ajutor medical de urgenta la locul accidentului) de catre persoane necalificate, echipe paramedicale sau in cel mai fericit caz personal tehnic sanitar specializat in traumatologie.
Examinarea clinica intraspitaliceasca a politraumatizatului incepe odata cu intrarea brancardului pe usa camerei de garda, moment cand trebuie sa se realizeze aprecierea rapida a starii generale a bolnavului (coma, agitatie, paloare, greutate, inaltime, aspectul imbracamintei, etc.) În plus, se monitorizeaza pulsul si tensiunea arteriala, numarul respiratiilor, gradul de oxigenare.
Diagnosticul si tratamentul se fac in acelasi timp de catre echipa de interventie in urgenta, atat la locul accidentului cat si pe parcursul transportului si la spital.
Lipsa unui diagnostic complet nu permite nimanui amanarea tratamentului (poate fi fatala), decizia unui gest chirurgical cu scop vital putand fi luata numai pe date clinice (in absenta datelor paraclinice); tratamentul chirurgical poate fi provizoriu (preliminar, de urgenta) sau definitiv.
Un diagnostic precoce al disfunctionalitatilor si leziunilor anatomice induse de politraumatism (care insa se pot agrava cu trecerea timpului) si tratamentul adecvat al acestora in timp util pot conduce la vindecarea si redarea bolnavului familiei si societatii.
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou
Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!