Anunturi online!

Imunizarea - modalitatea de a ne proteja impotriva multor boli

GENERALITATI
Este mai important si mult mai simplu sa prevenim decat sa vindecam! Imunizarea este o modalitate de a ne proteja impotriva unor boli. Odata imunizati, organismul nostru este mai capabil de a lupta impotriva bolilor cu care vine in contact.
Organismul poseda un sistem natural de aparare impotriva imbolnavirilor, care se numeste sistemul imun. Acesta produce o serie de substante numite anticorpi, care lupta impotriva bolii sau infectiei. Exista cateva boli care pot duce chiar la moartea copiilor sau pot determina sechele permanente. Sistemul imun al copiilor are nevoie de ajutor pentru a lupta impotriva acestor boli. Imunizarea face posibila aceasta lupta. In concluzie, imunizarea este metoda cea mai sigura si cea mai eficienta de protejare a copiilor impotriva unor afectiuni extrem de severe.
IMUNIZARE (VACCINARE)
Copilul va face prima imunizare inca din primele zile de viata, in maternitate. Exista o schema conform careia se fac vaccinarile, numita Programul National de Imunizari. Medicul de familie sau medicul specialist pediatru va vor informa cu privire la data fiecarei imunizari. Unele imunizari trebuie repetate pentru a creste puterea de aparare a copiilor.
Este foarte important ca fiecare copil sa faca vaccinarile la varsta potrivita. Acest lucru va diminua foarte mult frecventa imbolnavirilor, cat si riscul efectelor secundare ale unor vaccinari, care pot sa apara ca urmare a nerespectarii schemei de vaccinare.
Mod de administrare
Majoritatea vaccinurilor se administreaza pe cale injectabila, intramuscular: copilului i se va face o injectie in coapsa sau in partea superioara a bratului. In cazul vaccinarii antipoliomielita, exista si un vaccin cu administrare orala (un lichid pe care il inghite).
Actiunea vaccinului
Vaccinul contine fragmente mici de microbi (bacterii sau virusuri) care determina boala respectiva sau cantitati infime de produse chimice ale bacteriei. Vaccinurile sunt prelucrate astfel incat sa nu produca boala, ci, prin actiunea lor, sa stimuleze sistemul imun sa produca anticorpi. Daca copilul vine in contact cu microbii, anticorpii vor recunoaste microbii si vor fi gata de lupta.
NECESITATE SI SIGURANTA
Bolile sunt prezente inca in multe parti ale lumii, unde imunizarea nu este atat de bine pusa la punct. Deoarece multi dintre noi calatorim in strainatate, exista riscul contactarii bolii si aducerii in tara, la intoarcere. Astfel, boala se va raspandi la copiii care nu au fost imunizati impotriva acesteia.
Imunizarea asigura nu numai protectia copilului, ci si protectia intregii familii si a comunitatii din care face parte, in special a copiilor care nu au fost imunizati. Nu este niciodata prea tarziu pentru a va imuniza copilul. Chiar daca acesta a depasit varsta recomandata de vaccinare, adresati-va medicului dumneavoastra.
Siguranta imunizarii
Inainte de a se administra un vaccin , se vor efectua o serie de testari pentru a se verifica daca va avea efectul scontat si copilul este in siguranta. Vor fi aplicate doar vaccinurile care trec aceste teste. Toate medicamentele pot determina reactii adverse, insa vaccinurile fac parte din categoria celor mai sigure tratamente. Cercetarile din lumea intreaga au demonstrat faptul ca imunizarile reprezinta cea mai sigura metoda de protectie a sanatatii copilului dumneavoastra.
Copilul poate va plange timp de cateva minute, dar, de obicei, se va linisti dupa o mangaiere. Daca nu doriti sa fiti de fata atunci cand i se face vaccinul, trebuie doar sa ii spuneti medicului sau asistentei. Unii parinti prefera sa nu vada aceasta operatiune, fiind foarte usor impresionabili.
EFECTE ADVERSE
Nu toti copiii sunt la fel. Cei mai multi nu vor avea nici un fel de urmari neplacute. Unii copii insa vor prezenta:
- usoara roseata sau tumefactie (umflatura) la locul injectarii, care va disparea de la sine
dupa scurt timp
- stare de usoara agitatie sau plans persistent
- febra (de obicei usoara, sub 38°C, uneori mai ridicata, pana la 40°C).
Foarte rar, copiii pot dezvolta reactii alergice imediat dupa imunizare. Personalul care administreaza vaccinul este pregatit sa intervina in acest caz.
Tratamentul febrei
Febra este o temperatura (masurata rectal la copii) de peste 37,5°C. Daca copilul dumneavoastra are fata calda la atingere si este imbujorat, poate avea febra. Ii puteti verifica temperatura cu un termometru. Febra este un simptom foarte des intalnit la copii si este bine sa stim cum sa procedam in cazul aparitiei.
Ne asiguram ca acel copil nu are prea multe haine sau paturi in patut si il hidratam cu cat mai multe lichide.
De retinut!
Niciodata nu trebuie administrata aspirina unui copil sub 16 ani! Copilul poate fi sters cu un burete umezit in apa usor racita (nu rece!) care va fi lasata sa se usuce fara stergere, dar niciodata nu va fi imbaiat in apa rece, nici chiar usor racita.
Trebuie sunat medicul in cazul in care copilul are febra de 39°C sau mai mare sau apar convulsii! Adresati-va celui mai apropiat punct sanitar! Urmati-va instinctul si cereti-i medicului sa va explice daca aveti cele mai mici nelamuriri legate de starea copilului dumneavoastra.

SURSA 02

Vaccin ce conduce la imunizarea imediata a organismului
Cercetatorii americani au pus la punct o noua metoda de vaccinare, care permite imunizarea imediata a organismului impotriva unei game variate de boli, potrivit unui studiu recent publicat in revista de specialitate Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Aceasta noua metoda de vaccinare ar putea fi folosita pentru a obtine o protectie instantanee a organismului uman impotriva diverselor maladii provocate de virusuri, bacterii, toxine sau chiar impotriva celulelor canceroase, potrivit autorilor studiului.
Cercetatorii au injectat soarecilor niste substante chimice concepute pentru a declansa o reactie imunitara generalizata.
Ei au pus la punct, totodata, si alte molecule care au capacitatea de a recunoaste celule specifice.
Odata injectate, aceste molecule se combina cu anticorpii gazdei, pentru a forma alti anticorpi, care au capacitatea de a ataca tintele programate.
"Avantajul acestei metode este ca ofera posibilitatea de a avea niste anticorpi conceputi si pregatiti sa actioneze chiar in momentul injectarii vaccinului sau al administrarii unei pastile-vaccin pe cale orala", a declarat Carlos Barbas, autorul studiului, cercetator la Scripps Research Institute, unul dintre cele mai mari centre private de cercetari biomedicale din lume.
Acest mecanism functioneaza indiferent de tinta: o celula canceroasa, virusul gripei sau bacilul antrax, pe care soldatii sau populatia civila ar putea sa-l contracteze in timpul unor atacuri bioteroriste, a precizat Carlos Barbas.
În timpul acestor teste, organismul soarecilor tratati cu vaccinul ce contine molecule programate a lansat un atac imunitar imediat impotriva celulelor canceroase, fenomenul conducand la o reducere importanta a ritmului de crestere a tumorilor.
Aceasta a fost pentru prima oara cand un astfel de vaccin, denumit "covalent", a fost testat cu succes pe animale. De obicei, anticorpii nu se combina cu substantele chimice, au explicat autorii studiului. Cercetarile au fost efectuate in ultimii ani asupra anticorpilor monoclonali programati chimic, care apartin unei noi clase de substante medicale.
În prezent, concernul american Pfizer efectueaza trei teste clinice pentru a verifica eficacitatea terapeutica a acestui nou tip de terapie, impotriva cancerului si a diabetului.

SURSA 03

Dusurile cu apa rece imunizeaza organismul contra gripei
Dusurile cu apa rece imunizeaza organismul in lupta impotriva infectiilor gripale, sustin rezultatele unui studiu de doctorat realizat de cercetatoarea Christine Uhlemann, director al Centrului pentru Metode de Vindecare Naturiste de la Clinica Universitara din Jena, Germania. Studiul a aratat ca asa numitele dusuri tip Kneipp (metoda hidroterapeutica inventata de preotul romano‑catolic bavarez Sebastian Kneipp – 1821‑1897 – constind in dusuri reci rapide, sub un jet compact de apa, la o temperatura de 10‑20 de grade Celsius, timp de 50‑60 de secunde) cresc capacitatea imunitara a organismului in fata racelilor si a gripei. În cazul voluntarilor care au facut dusuri cu apa rece s‑a observat o crestere a nivelului limfocitelor din singe si implicit a raspunsului imunitar al organismului. Totodata, s‑a dovedit ca efectul acesta apare doar dupa un anumit timp si in cazul unor utilizari frecvente ale acestei practici. Astfel, cei care doresc sa evite neplacerile sezonului gripal de toamna trebuie sa inceapa tratamentul cu apa rece inca de pe acum, mai spune cercetatoarea.

SURSA 04

Imunizarea pe cale naturista
Primavara nu este departe. Si, daca luam in calcul frumusetea si caldura zilelor de saptamana trecuta, s-ar putea ca noul anotimp sa fie chiar mai aproape decat credem. M-am gandit la o tema cat mai potrivita pentru acest sezon si, dat fiind contextul, m-am oprit imediat la imunizare. Da! Imunizarea, acel proces prin care trebuie sa trecem de doua ori pe an, primavara si toamna. Vom dedica, asadar, articolul din aceasta saptamana plantelor si metodelor naturale prin care sa ne fortifiem organismul, sistemul imunitar. E bine sa stiti ca, in medie, racim de patru ori pe an. Raceala, gripa sau contactarea de virusi si bacterii in general se intampla pe fondul unei imunitati scazute a organsimului. Corpul uman poseda un sistem natural de aparare impotriva bolilor, acesta numindu-se sistem imunitar. Sistemul imunitar produce o serie de substante numite anticorpi. Mai precis, anticorpii sunt produsi de globulele albe. Cand corpul este slabit (are imunitatea scazuta), nu mai poate lupta impotriva agresorilor externi si se instaleaza boala.
Nu doar plantele sunt importante in fortifierea sistemului nostru imunitar, ci si alimentatia si chiar sportul. Sa le luam pe rand.
Catina mai este supranumita si ,,bomba de vitamine’’. Reactia de imunizare pe care o confera organismului vine in primul rand din continutul foarte bogat in vitamina C: 100 de grame de catina contin 1,5 g vitamina C. Macesele o urmeaza indeaproape: 100 de grame de macese contin 0,5 g de vitamina C. Aceste doua plante sunt, de asemenea, inzestrate cu vitaminele A, E, B1, B2, K, PP, cu microelemente (fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier). Alaturi de efectul tonic, acest continut le recomanda in convalescenta, la intrarea si la iesirea din anotimpul rece.
Cura de crestere a imunitatii se face, pentru eficienta maxima, cu cele doua plante asociate, vreme de 10 zile. Se vor consuma 2-3 cani de ceai de macerat de macese pe zi si 2-3 lingurite de ulei de catina. Daca va amintiti dintr-un articol precedent (,,Terminologie...naturista (I)’’), macerarea presupune ca planta (macesul in cazul nostru), de preferat pulbere, sa stea in apa rece de cu seara si sa se consume a doua zi, dupa ce ati indulcit cu miere. Nu este recomandata infuzia, deoarece la temperaturi de 80-90 C°, vitamina C este distrusa. Inca o precizare! Nu sunt recomandate mai mult de 2-3 cani pe zi, intrucat prea multa vitamina C favorizeaza aparitia calculilor renali.
Deosebit de frecvent intalnita in procesul de imunizare este echinaceea. Aceasta potenteaza capacitatea organismului de a lupta contra infectiilor. Putem spune ca este echivalentul natural al vaccinului antigripal. Specia cu flori rosii este de preferat, intrucat actioneaza rapid si nu manifesta efecte secundare.
Efecte inumostimulatoare are si arnica. Are si rol preventiv, dar trateaza cu succes si guturaiul, faringita, amigdalita, bronsita, sinuzita.
Maghiranul creste rapid temperatura organismului, ajutand astfel sistemul imunitar. Pe langa incalzirea corpului, ceaiul de maghiran relaxeaza musculatura. Maghiranul este o planta aromatica, de aceea se foloseste si in calitate de condiment. Asadar, este simplu! Nu trebuie sa va faceti numai ceaiuri, puteti adauga si maghiran in mancarea dvs.
Inca de acum 5000 de ani erau cunoscute efectele terapeutice ale lemnului dulce in afectiunile cailor respiratorii.
Medicina traditionala chineza face uz de peste 2000 de ani de planta numita astragalus. Ea intareste imunitatea si previne racelile.
Boabele de soc isi aduc si ele contributia. Astfel, ele diminueaza simptomele racelii si scurteaza perioada de boala.
Efectele terapeutice ale afinului sunt multiple: regenereaza vasele sangvine, neutralizeaza infectiile din intestin, protejeaza impotriva radioactivitatii, regleaza procesele imunitare. Contine vitaminele A, E, F, PP, B1, B2 care, provenind direct din planta, sunt mai usor de asimilat.
Deficitul de zinc face ca organismul sa devina vulnerabil in fata infectiilor, ceea ce se traduce prin imunitate scazuta. Putem sa ne administram tablete cu zinc si putem consuma alimente precum peste, scoici, alge, moluste, crustacei.
Si, daca tot am pomenit de alimente, sa vedem care sunt cateva dintre produsele alimentare ce sustin intarirea sitemului imunitar.
Am aflat acum despre preparatele marine. De asemenea, aminteam mai sus de importanta vitaminei C in organism. Pe langa plantele care confera din plin aceasta vitamina, mai putem face apel la fructe si legume (consumate in fiecare zi), precum ardeii rosii, cartofii, rosiile, citricele. In plus, toate zarzavaturile verzi sunt bogate in vitamina C.
Usturoiul are proprietati antivirale si antibacteriene, de aceea previne infectiile respiratorii. La fel si ceapa si condimentele picante.
Un condiment picant, bun sa fie consumat in stare cruda, este ardeiul iute rosu. El ajuta metabolismul, sistemul digestiv si circulatia sangelui. Capsaicina este acea substanta care pisca limba si are efect antiinflamator, arde grasimile si reduce apetitul. Asadar, este indicata si in curele de slabire.
Si coenzima Q10 este un aliat de nadejde in consolidarea sistemului imunitar. Ea se gaseste in uleiul de peste, in carne (inima, ficat), in oua.
Sa nu uitam si de consumul de miere si propolis, deosebit de eficiente in demersul imunizarii organismului.
Fie ca vorbim despre remedii din plante, fie de o alimentatie corespunzatoare, acestea nu sunt intregite in efectele lor decat de miscare, de sport. Prin exercitii tonusul nostru se imbunatateste, inima isi accelereaza functia, pulsul creste, plamanii sunt mai bine oxigenati, sangele circula mai bine, stresul este eliberat si toxinele eliminate prin transpiratie. S-a demonstrat ca cei care merg pe jos zilnic circa 30-45 de minute fie se imbolnavesc mai rar, fie scapa mai usor de boli si racesc mai rar in partea superioara a sistemului respirator.
Nu va ramane decat sa mancati sanatos, sa consumati infuzii, macerate sau pulbere de plante si sa faceti sport! Veti avea o imunitate de invidiat !
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou
Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2017 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!