Anunturi online!

Diareea poate avea numeroase cauze

Eliminarea mai mult de 3 scaune apoase, moi intr-o zi se numeste diaree acuta. Eliminarea a doar 2 scaune moi intr-o zi si reluarea ulterioara a tranzitului normal reprezinta o problema comuna si nu impune necesitatea administrarii vreunui tratament.
Diareea acuta poate fi un semn al altei afectiuni si trebuie abordata cu seriozitate. Pacientii cu diaree pot pierde mari cantitati lichidiene prin intermediul scaunelor apoase repetate ceea ce poate duce in scurt timp la deshidratare cu tulburarea homeostaziei - echilibrul necesar functionarii normale a organismului.
Deshidratarea are implicatii serioase iar gravitatea sa atinge cote maxime la copii mici si batrani, situatii in care poate provoca serioase tulburari.
Diareea este o afectiune sau un simptom ce poate aparea la orice varsta. La persoanele adulte aceasta apare in medie de circa 4 ori pe an.
Cauze
Diareea poate fi cauzata de o problema temporara autolimitanta cum ar fi o infectie intercurenta - diareea acuta sau poate fi o problema cronica datorata unei afectiuni intestinale severe - diareea cronica.
Cateva din cauzele provocatoare de diaree ar putea fi:
- infectia bacteriana a tractului digestiv, datorita contaminarii alimentelor sau a apei potabile cu tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli
- infectia virala; multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus si virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat in producerea diareii este rotavirusul
- intoleranta alimentara. Un exemplu frecvent de intoleranta alimentara este cea la lactoza, un element glucidic din lapte
- cauzele parazitare. Parazitii sunt microorganisme ce pot contamina apa si alimentele, infectand astfel tractul digestiv. Cel mai frecvent sunt implicati paraziti ca: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium
- reactii adverse aparute la diferite medicamente, cum ar fi antibioticele, antihipertensivele, medicamentele antiacide ce contin magneziu
- afectiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil si alte afectiuni ce afecteaza functionalitatea normala a intestinului, etc
- cauze posibile de diaree pot fi si interventiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistectomia, chirurgia colonului, interventii ce pot induce tulburari in digestia alimentara
- in multe alte cazuri nu pot fi gasite cauzele provocatoare de diaree iar cautarile prea elaborate de multe ori nu isi au rostul atata timp cat afectiunea este autolimitanta.
Este cunoscuta diareea la persoanele care schimba mediul, cei ce calatoresc in special la tara si schimba astfel apa si tipul de alimentatie fiind posibila contaminarea acestora cu bacterii, virusuri sau paraziti. De asemenea calatoriile in tari subdezvoltate poate provoca aceleasi neplaceri.
Simptome
Diareea poate fi insoita de colici abdominale uneori chiar intense, distensie abdominala, greturi si chiar varsaturi, febra si chiar scaune cu sange in functie si de agentul cauzator.
Diareea acuta este in general cauzata de un agent bacterian, viral sau parazitar, fiind de cauza infectioasa. Cea cronica este cel mai frecvent determinata de o afectiune a intestinului - afectiune inflamatorie, colonul iritabil.
Consult de specialitate
Desi diareea nu este un semn extrem grav totusi aceasta poate deveni foarte periculoasa in urmatoarele situatii:
- cand este prezenta 3 zile consecutive
- cand asociaza dureri intense abdominale si rectale, numite colici respectiv tenesme
- cand febra atinge valori de peste 38C
- cand in scaun sunt elemente patologice precum: sange, puroi, mucus,etc
- cand apar semnele de deshidratare, semne prezentate mai sus.
In toate aceste cazuri nu trebuie ezitat consultul unui medic de specialitate. Diareea poate deveni extrem de periculoasa in aceste cazuri avand in vedere dezechilibrul hidro-electrolitic si acido-bazic sever al unui copil cu o greutate de doar cateva kilograme.
Diagnostic
- istoricul bolii si examinarea fizica completa. Doctorul va trebui sa aiba informatii complete despre alimentatia copilului si mai ales asupra eventualelor modificari in alimentatia sa survenite in ultima perioada, despre conditiile de trai, medicatie administrata, etc. Examenul fizic complet va oferi de asemenea informatii pretioase cu privire la starea bolnavului
- coprocultura este o investigatie extrem de pretioasa prin care se va putea preciza cu exactitate agentul patologic (bacterie sau parazit) si prin intermediul antibiogramei chiar sensibilitatea acestuia la un anumit antibiotic
- analizele de laborator din sangele recoltat de la bolnav pot aduce informatii utile diagnosticului si pot fi utile diagnosticului diferential
Inainte de a ne orienta diagnosticul catre o cauza infectioasa trebuie exclus cu ajutorul anamnezei o cauza uzuala a diareii cum ar fi: intoleranta la lactoza (glucid din lapte), anumiti carbohidrati, glutenul din grau si produse din acesta (paste fainoase, produse de panificatie, etc.), alte alimente ce pot da intoleranta digestiva copilului si pot avea diareea ca raspuns. Descoperirea unei astfel de intolerante implica schimbarea dietei.
Pentru a descoperii anumite leziuni cauzatoare a diareii sau pentru a putea exclude astfel de leziuni patologice poate fi utilizata in scop diagnostic sigmoidoscopia si colonoscopia.
Tratament
In multe cazuri singurul tratament recomandat si suficient este acoperirea pierderilor lichidiene ce au dus la deshidratare.
In alte cazuri preparatele antidiareice pot stopa diareea dar acestea nu sunt recomandate in cazurile in care etiologia acestora este infectioasa. Prin acest tip de medicatie vom stoca chiar eliminarea germenului respectiv din intestin intrand astfel intr-un cerc vicios.
In cazul in care este nevoie de prescriptia si administrarea unui antibiotic si aici ne referim la diareea de etiologie infectioasa (bacteriana sau parazitara) va trebui consultat obligatoriu un medic de specialitate. Trebuie evitata administrarea empirica de antibiotice datorita riscului de a crea rezistenta si de a selecta tulpini mai periculoase ce pot genera infectii mai greu de stapanit.
Diareea de etiologie virala nu trebuie tratata cu antibiotic, aceste substante neavand efect pe virusi. Tratamentul antibiotic in aceste situatii trebuie administrat doar preventiv pentru a evita o suprainfectare bacteriana a leziunilor. In general diareea de origine virala trebuie tratata simptomatic si evitata deshidratarea, afectiunea fiind in cele mai multe cazuri autolimitanta.
Prevenire
Prevenirea deshidratarii
Deshidratarea survine atunci cand organismul pierde prea multe lichide si electroliti (in special sodiu si potasiu). Pierderile trebuiesc inlocuite rapid, mai ales la copii la care efectele deshidratarii sunt mult mai grave.
Desi apa este extrem de importanta in prevenirea deshidratarii aceasta nu este adecvata pentru administrare in aceasta situatie, ea necontinand electrolitii necesari. Pentru acoperirea pierderilor electrolitice este mai adecvata administrarea de supa, sucuri de fructe cu continut suficient de saruri.
Exista si solutii speciale pentru administrarea in cazul deshidratarii recomandate de catre medic, solutii cu continut optim de electroliti.
Profilaxie
Prevenirea deshidratarii
Deshidratarea survine atunci cand organismul pierde prea multe lichide si electroliti (in special sodiu si potasiu). Pierderile trebuiesc inlocuite rapid, mai ales la copii la care efectele deshidratarii sunt mult mai grave.
Desi apa este extrem de importanta in prevenirea deshidratarii aceasta nu este adecvata pentru administrare in aceasta situatie, ea necontinand electrolitii necesari. Pentru acoperirea pierderilor electrolitice este mai adecvata administrarea de supa, sucuri de fructe cu continut suficient de saruri.
Exista si solutii speciale pentru administrarea in cazul deshidratarii recomandate de catre medic, solutii cu continut optim de electroliti.
Tipuri de alimente permise
In cazul diareii datorate intolerantei digestive, parintele trebuie sa selecteze tipurile de alimente permise copilului, pentru a nu repeta episoadele diareice sau pentru
a le limita cat mai mult. In cazul intolerantei la lactoza din lapte va trebui evitat laptele integral sau administrarea unui preparat de lapte praf fara lactoza special conceput pentru aceste situatii. Va fi aleasa o alimentatie fara grasimi, cu continut crescut de fibre vegetale si vor fi evitate excesele de dulciuri. Abaterile de la aceste principii pot agrava diareea.
Urmatoarele alimente sunt permise in alimentatia copilului cu diaree: orezul, morcovii, cartofii fierti, bananele, carnea de pui fiarta, etc. Acestea pot avea chiar un usor efect terapeutic.
Prevenirea diareii de calatorie - Pentru a evita astfel de neplaceri intr-o calatorie, va trebui acordata o atentie speciala alimentelor si prepararii lor inainte de a fi consumate. Alimentele, in special legumele si fructele, vor trebui spalate cu grija inainte de a fi consumate.
In cursul unei calatorii trebuie tinut cont de anumite reguli pentru a evita diareea de etiologie infectioasa:
- nu va fi consumata apa din sursa nesigura (nici macar pentru spalatul dintilor) si nici gheata provenita din acelasi tip de sursa
- trebuie evitat laptele nepasteurizat
- fructele si legumele, inclusiv cele din salate, trebuiesc preparate si spalate cu atentie
- nu trebuie consumata carnea si pestele incomplet preparate sau crude
- nu este recomandabil consumul alimentelor cumparate de la vanzatori ambulanti
- este permis doar consumul de sucuri sau apa imbuteliate de firme autorizate
- in calatoriile dumneavoastra este recomandabil sa detineti medicamente antidiareice si eventual antibiotice specifice pentru astfel de situatii.
De retinut!
- diareea este o problema frecventa si se poate rezolva si de la sine in multe cazuri
- diareea devine periculoasa cand se complica cu diferite grade de deshidratare
- cauzele diareii sunt: virale, bacteriene, parazitare, intoleranta alimentara, afectiuni intestinale
- tratamentul suficient in multe situatii este cel de acoperire a pierderilor lichidiene. In functie de cauza vor fi utilizate medicamente antidiareice sau chiar antibiotice, avand rolul de a opri diareea si respectiv de a trata cauza.

SURSA 02

Diareea poate avea numeroase cauze, printre care alimentatia, medicamentele sau unele afectiuni precum boala inflamatorie intestinala sau sindromul colonului iritabil. Regimul alimentar este foarte important in cazurile de diaree, deoarece aceasta poate duce la deshidratare, in special la copii, varstnici sau persoanele care sufera de alte afectiuni. Tratamentul diareei este diferit pentru fiecare persoana. Nu incercati toate aceste sfaturi in acelasi timp. In schimb, puteti incerca o parte din ele, in functie de starea individuala, pentru a afla care dintre acestea au rezultate pozitive. Astfel veti putea preveni evitarea inutila a unor alimente.
1.Beti cel putin 8 pahare de apa, ceai sau suc pe zi pentru a inlocui lichidele pierdute. Evitati sucul de prune si bauturile care contin cafeina. Laptele poate prelungi prezenta simptomelor de diaree, dar contine nutrientii necesari organismului si contribuie si la hidratare. Consumul de lapte poate fi indicat in cazurile de diaree usoara.
2.Evitati bauturile care contin cafeina – cafea, ceai negru, bauturile tip coca cola.
3.In unele cazuri, laptele sau produsele care contin lapte (branza, inghetata, budinca) pot complica diareea. Reducerea consumului acestor alimente sau inlocuirea lor cu lapte din soia fara lactoza sau cu bauturi din soia, care sunt tolerate mai usor, poate avea rezultate favorabile. Consultati medicul pentru a inlatura suspiciunea de intoleranta la lactoza.
4.Culturile active de bacterii benefice (probiotice) reduc severitatea diareei si ii scurteaza durata de manifestare. Probioticele se gasesc in iaurtul cu culturi active sau in suplimentele alimentare.
5.Orezul, painea prajita si bananele sunt indicate in cazurile de diaree.
6.Limitati consumul de alimente bogate in grasimi -prajeli, carne grasa, deserturi cu continut mare de grasimi, unt sau margarina in exces, smantana grasa sau unele produse din comert (snacks-uri).
7.Reduceti cantitatea de fibre din alimentatie. Fibrele se gasesc in fructe, legume, cereale integrale, nuci si seminte.
8.Pentru unele persoane, indepartarea cojii de la fructe si legume le face mai usor de digerat. Fructele si legumele conservate sau fierte foarte bine pot fi de asemenea mai bine tolerate de organism.
9.Luati mai multe mese reduse cantitativ pe parcursul zilei.
10.Reduceti consumul de fructe uscate, fructe de padure, leguminoase (linte, fasole boabe, mazare), porumb, broccoli, spanac si nuci. Aceste pot complica diareea la unele persoane.
11.Daca diareea este insotita de crampe abdominale sau meteorism, se recomanda evitarea alimentelor care accentueaza aceste simptome. Acestea sunt: mazare sau fasole, varza, conopida, ceapa, varza de Bruxelles, bauturi carbogazoase, bere sau chiar guma de mestecat.
12.Evitati luarea de antidiareice fara aprobarea medicului. Unele infectii pot fi agravate de aceste medicamente. Organismul incearca sa elimine virusul, parazitul sau bacteriile responsabile de declansarea bolii, iar luarea acestor medicamente poate impiedica acestor proces.
13.Dieta obisnuita trebuie reluata treptat, in urma vindecarii diareei.
14.Daca diareea dureaza mai mult de 2 zile, consultati medicul.

SURSA 03

Cum imi dau seama daca micutul meu are diaree?
Un scaun putin mai moale nu este un motiv de ingrijorare, dar daca acest lucru se repeta, si la un interval din ce in ce mai scurt, atunci acesta este un semn clar al diareei.
Foarte important in stabilirea diagnosticului in aceasta afectiune este sa va cunoasteti foarte bine copilul. Un nou-nascut poate avea chiar si zece scaune pe zi, iar un copil mai mare poate avea de la un scaun sau doua pe saptamana, pana la cateva scaune pe zi.
Un scaun al unui copil hranit la san si fara hrana solida este de obicei galbui si destul de lichid. Multi parinti spun ca emana un miros asemanator zerului. Pentru ca scaunele copilului tau isi pot schimba consistenta, in functie de ceea ce mananca sau ceea ce este in laptele de la san, intuitia ar trebui sa-ti spuna atunci cand ceva este in neregula. Un copil care este hranit cu lapte praf are scaune de cateva ori pe zi, cu  o consistenta ceva mai  solida. Se poate sa si miroasa putin!
Odata cu introducerea substantelor solide in dieta, scaunele vor fi mai solide, iar consistenta va depinde de ceea ce copilul consuma. De asemenea va mirosi mult mai puternic. In cazul in care scaunele incep sa fie din nou lichide, atunci poate fi un semn al diareei. Mirosul foarte neplacut poate fi de asemenea un semn.
Desi aceasta afectiune poate sa alarmeze chiar si cei mai calmi parinti, trebuie sa mentionam ca nu este o afectiune deloc grava atata timp cat copilul nu este deshidratat. Daca aveti un copil sanatos si ii administrati suficiente lichide atunci diarea probabil ca va disparea in cateva zile.
Care sunt cauzele diareei?
Afectiunea poate aparea din cauza unei infectii virale, gastroenterita, sau din cauza unei infectii bacteriene. Problema poate fi cauzata si de un parazit, o alergie provocata de  lapte, sau, in cazul copiilor mai mari, consumul excesiv de suc natural de fructe.
Gastroenterita
Gastroenterita (numita adesea si gripa digestiva) este o inflamatie a stomacului si intestinelor ce cauzeaza diaree la sugari, copii si chiar adulti. Este des intalnita  si poate fi cauzata de diferiti virusi. Daca micutul sufera si crampe digestive, stari de voma, si febra scazuta, este probabil o forma de gastroenterita. Trebuie avut in vedere faptul ca in lipsa hranei si lichidelor poate sa se deshidrateze.
Infectiile bacteriene
Diareea grava - cu sau fara stari de voma - insotita de crampe, sange in scaune, si febra se poate datora unei infectii cu un virus sau cu o  bacterie cum ar fi salmonella. Unele dintre aceste infectii trec de la sine, dar altele pot fi foarte grave.
Asa ca daca observati aceste simptome, mergeti cu micutul la medic. Medicul probabil ca il va examina si va preleva o mostra de scaun.
Parazitii
Giardia este un exemplu de parazit ce poate cauza diareea si care paraziteaza intestinele. Igiena preventiva este cel mai bun tratament. Mainile dumneavoastra trebuie sa fie curate in momentul schimbarii scutecului.
Antibioticele
Daca diareea a aparut dupa ce copilului i s-au administrat antibiotice, atunci s-ar putea ca medicamentul sa fie cauza. Consultati medicul pentru alternative si remedii.
Dieta
Sucul, in special cel natural ce contine prea mult sorbitol si fructoza, sau consumul excesiv de bauturi dulci, poate sa deregleze activitatea digestiva a stomacului unui copil. Reducerea cantitatilor ar trebui sa rezolve problema cam intr-o saptamana. Pediatrii recomanda sa nu le fie administrat suc de fructe copiilor sub 6 luni. Laptele preparat gresit poate cauza de asemenea diaree, asa ca asigurati-va ca folositi cantitatea indicata de apa.
Alergii provocate de lapte
Aceste afectiuni sunt destul de rare, dar pot cauza diaree si chiar stari de voma. Primele reactii alergice pot aparea in cateva minute sau in cateva ore de la ingerarea de produse lactate. In aceste cazuri, parerea medicului este foarte importanta.
Cum ar trebui tratata diareea?
Pentru ca nu trebuie sa fie deshidratat, prima masura ar fi sa va asigurati ca ii asigurati copilului suficente lichide. Daca nu vomita il puteti alapta in continuare. In caz contrar, consultati de urgenta medicul.
Evitati fluidele dulci. Zaharul nu va face decat sa mareasca necesitatea consumului de apa deci va inrautati situatia. Nu folosi medicamente decat la recomandarea medicului.
In cazul in care dieta copilului contine deja mancare solida, continuati sa i-o administrati. In general, o dieta formata din alimente ce contin carbohidrati, orez, grau, cartofi si cereale, ar trebui sa ajute stomacul copilului. Daca pofta de mancare a scazut, nu va ingrijorati.
Apetitul va reveni in maxim doua zile daca hidratarea este mentinuta. In cazul disconfortului, incercati sa va purtati cu mare atentie, sa ii mentineti pielea uscata copilului si sa folositi o crema, in cazul in care pielea se irita sau este rosie.
Cand ar trebui sa merg la medic?
Mergeti la medic imediat in cazul in care copilul are mai putin de 3 luni. Daca are mai mult de trei luni, mergeti la doctor doar in cazul in care diareea este insotita de:
- stari de voma;
- semne de deshidratare(gura uscata si nu urineaza timp de 6-8 ore);
- sange in scaun sau scaun de culoare neagra;
- febra mare. Aceasta inseamna 38,3 pentru un copil cu varsta pana in 6 luni si 39,4 daca are peste 6 luni;
- lipsa poftei de mancare.
Cum pot preveni diareea?
In primul rand urmati indicatiile de mai sus. Referitor la diareele infectioase, trebuie sa va spalati foarte des pe maini, pentru a impiedica transmiterea parazitilor existenti pe maini. Frecati-va pe maini cu sapun cel putin 15 secunde dupa ce ati atins scutece murdare sau ati folosit toaleta. Spalati fructele si legumele foarte bine inainte de a le consuma.
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou
Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2017 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!