Anunturi online!

Cleptomania

Cleptomania este definite ca nevoia irezistibila de a fura obiecte de care cel care le fura nu are nevoie sau care au o valoare mica. Desi cleptomania este deseori un motiv de gluma, este o tulburare mentala reala si serioasa care poate distruge viata pacientului daca nu este tratata. Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor – o afectiune in care pacientul nu poate rezista tentatiei sau impulsului de a realiza un act care este daunator pentru propria persoana sau pentru cei din jur. Persoanale cu cleptomanie stiu ca actiunile lor sunt daunatoare. Totusi impulsul de a fura este mai puternic si nu ii pot rezista. Aceasta nevoie ii face sa se simta foarte anxiosi si tensionati. Pentru a reduce aceste sentimente, pacientii fura. In timpul furtului, ei simt usurare si multumire. Dupa furt, totusi, simt vinovatie, remuscari si teama de a nu fi prinsi. Dar impulsul revine, si ciclul cleptomaniei se repeta. Multe persoane cu cleptomanie duc o viata de rusine, secreta, deoarece le este teama sa solicite tratament de specialitate. Desi nu exista un tratament care sa vindece cleptomania, medicatia sau psihoterapia pot ajuta la oprirea acestui ciclu de furt compulsiv.
Simptome
Simptomele cleptomaniei sunt:
- o nevoie foarte puternica de a fura un obiect de care nu are nevoie;
- senzatie de tensiune crescanda inainte de furt;
- senzatie de placere si multumire in timpul furtului;
- sentiment de vinovatie si rusine dupa furt.
Spre deoasebire de hotii din magazine, persoanele cu cleptomanie nu fura compulsiv pentru castigul personal. Nici nu fura pentru a se razbuna. Ei fura pur si simplu dintr-o nevoie inexplicabila. Episoadele de cleptomanie par sa apara spontan, fara planificare. Totusi, evenimentele stresante, cum ar fi o cearta, pot declansa episodul de cleptomanie. Majoritatea persoanelor cu cleptomanie fura din locuri publice, cum ar fi magazinele. Unii pot fura de la cunostinte sau prieteni, cum ar fi la o petrecere. Deseori, obiectele furate nu au nici o valoare pentru persoana cu cleptomanie. De obicei obiectele furate sunt ascunse si nu sunt folosite niciodata. De asemeni acestea pot fi donate, oferite membrilor familiei sau prietenilor, sau chiar inapoiate in mod secret. In rare cazuri, persoanele cu cleptomanie pot fura aceleasi tip de obiecte cum ar fi lenjerie intima. In aceste cazuri, cleptomania poate include un element de fetisism.
Cauze
Cauza cleptomaniei este necunoscuta. Unele studii sugereaza ca aceasta afectiune poate fi legata de probleme ale unui neurotransmitator numit serotonina. Exista evidente care sugereaza ca cleptomania poate fi legata si de tulburarile adictive sau de tulburarea obsesiv compulsiva. Dar sunt necesare mai multe studii pentru a intelege mai bine cauzele posibile ale cleptomaniei.
Factori de risc
Cleptomania este considerata o boala rara. Totusi, intrucat multe persoana cu cleptomanie nu solicita nicodata ajutor medical sau sunt pur si simplu inchise pentru furt, multe cazuri de cleptomanie nu sunt diagnoasticate. Se considera ca mai putin de 5% dintre hotii din magazine au cleptomanie. Cleptomania debuteaza de obicei in adolescenta sau in anii 20, dar in rare cazuri apare in copilarie sau mai tarziu in viata. Desi cauzele cleptomaniei sunt necunoscute, cercetatorii continua sa invete despre factorii care pot creste riscul de aparite a cleptomaniei.
Acesti factori de risc pot fi:
- stressori de viata excesivi, cum ar fi o pierdere majora;
- traumatismul cranian sau leziunile cerebrale;
- rudele de sange cu cleptomanie, tulburari de dispozitie, adictii sau tulburare obsesiv compulsiva;
- preocuparea excesiva pentru succesul financiar sau castigurile materiale.
Consultul medical
Daca pacinetul are sentimente de vinovatie datorita esuarii eforturilor de a se opri din furat, este mai bine sa caute ajutor medical. Multe prsoane cu cleptomanie nu doresc sa consulte medicul deoarece la este frica sa nu fie arestate sau intemnitate. Totusi, medicul nu are obligatia de a raporta furturile autoritatilor. Dar urmarea unui tratament il poate ajuta sa obtina control asupra cleptomaniei.
Teste si diagnostic
Cand pacientul decide sa solicite ajutor medical pentru simptomele unei posibile cleptomanii, medicul va realiza atat o evaluare fizica cat si un psihica. Examinarea medicala poate ajuta medicul sa determine daca nu cumva simptomele sunt determinate de cauze fizice. Nu exista teste de laborator pentru detectarea cleptomaniei. In schimb, cleptomania este diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor. Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor. Medicul poate adresa pacientului intrebari despe impulsuri, compulsii sau obsesii pe care acesta le are, cat de frecvent apar si cum il fac pe pacient sa se simta. Pacientul va revizui o lista de situatii pentru a vedea care dintre ele declanseaza episoadele de cleptomanie. De asemeni, pacientul poate fi rugat sa completeze un chestionar psihologic sau o autoevaluare pentru a ajuta la precizarea diagnosticului. Deoarece nu este o situatie rara ca pacinetii cu cleptomanie sa aiba si alte afectiuni mentale, cum ar fi depresie, anxietate, abuz de substante, pacientul si medicul vor explora si aceste probleme. Pentru a fi stabilit diagnosticul de cleptomanie, pacientul trebuie sa indeplineasca criteriile de diagnostic din manualele de psihiatrie.
Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt:
1. Inabilitatea de a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru folosul personal si nu au valoare.
2. Tensiune crescanda care precede furtul.
3. Placere, usurare si mltumire simtite in timpul furtului.
4. Furtul nu este comis ca o forma de razbunare sau pentru a exprima mania si nu este realizat in timpul unor episoade de halucinatii sau delir.
5. Furtul nu are legatura cu episodul maniacal din cadrul tulburarii bipolare sau a altei tulburari mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate antisociala.
Complicatii
Lasata netratata, cleptomania poate determina multiple probleme emotionale, legale si financiare. Deoarece pacientul stie ca a fura este un lucru rau, dar nu poate rezista impulsului de a fura, acesta poate fi coplesit de rusine si vinovatie. In afara de acest aspect, pacientul poate avea o viata morala, si sa fie confuz din cauza furtului compulsiv. Complicatiile pe care le poate determina cleptomania sau cu care poate fi asociata pot fi:
- arestarea;
- condamnarea la inchisoare;
- depresia;
- abuzul de alcool si folosirea de droguri;
- tulburarile de alimentatie;
- jocul de noroc compulsiv si cumparaturile compulsive;
- ganduri sau comportament suicidal;
- izolare sociala.
Tratament
Desi teama, rusinea sau jena pot fi dificil de depasit pentru ca pacientul sa solicite ajutor specializat, este important ca acesta sa fie ajutat. Cleptomania este foarte greu de depsit si controlat fara ajutor. Tratamentul implica de obicei medicatie si psihoterapie, posibil alaturi de grupuri de autoajutor. Totusi, nu exista un tratament standard pentru cleptomanie si cercetatorii inca incearca sa stabileasca ce este cel mai eficient. Este posibil ca pacinetul sa fie nevoie sa incerce mai multe tipuri de tratament pana va gasi ceva care sa mearga bine pentru el.
Medicatia
Exista putine studii solide despre folosirea medicatiei psihiatrice penru tratarea cleptomaniei. Totusi, unele studii au sugerat ca unele medicamente pot fi de ajutor. Medicamentul cel mai potirivit depinde de fiecare pacient, de starea sa generala, de alte afectiuni pe care le poate avea, cum ar fi depresia si tulburarea obsesiv-compulsiva. Unii pacineti pot beneficia mai mult de pe urma unei combinatii de medicamente.
Medicamentele folosite de obicei in tratarea acestei afectiuni sunt:
1. Antidepresivele
Cele mai frecvent folosite medicamente pentru tratarea cleptomaniei sunt antidepresivele inhibitori ai recaptarii serotoninei: fluoxetina, paroxetina, fluvoxamina si altele. Exista totusi cateva cazuri raportate in care ISRS declanseaza simptomle cleptomaniei. Cel mai bine este ca pacientul sa discute cu medicul despre aceste procupari si despre efectele secundare ale antidepresivelor.
2. Stabilizatorii dispozitiei
Aceste medicamante au fost create pentru atenuarea dispozitiile exagerate, astfel incat pacinetul sa nu prezinte modificari rapide si exagerate de dispozitie care pot declansa nevoia de a fura. Unele studii arata ca litiul ar putea fi de folos.
3. Benzodiazepine
Aceste medicamente sunt inhibitoare ale sistemului nervos central si mai poarta numele de tranchilizante. Ele includ: clonazepam si alprazolam. Eficienta benzodiazepinelor deseori variaza si pot da dependenta, in special cand sunt luate o perioada lunga de timp sau in doze mari.
4. Medicatia antiepileptica
Desi initial au fost folosite pentru controlul crizelor de epilepsie, aceste medicamente si-au aratat beneficiile si in anumite tulburari mentale, printre care ar putea fi si cleptomania. Unele studii au aratat beneficii ale topiramatului si ale acidului valproic.
5. Medicamente antiadictie
Naltrexona, cunoscuta ca un antagonist opioid, este cel mai frecvent prescrisa pentru tratamentul cleptomaniei. Naltrexona blocheaza acea parte a creierului care simte plaacerea asociata anumitor comportamente adictive. Poate reduce impulsul si placerea asociate cu furtul. Pacientul poate fi nevoit sa incerce medicamente diferite sau combinatii ale acestora pentru a vedea care sunt mai bune si au mai putine efecte secundare. Trebuie retinut faptul ca poate dura cateva luni pana cand se observa beneficiile tratamentului. Pacientul trebuie sa discute cu medicul psihiatru daca este deranjat de efectele secundare ale medicamentelor. Sub supraveghere medicala, pacinetul poate schimba medicamentele sau modifica dozele. Multe efecte secundare dispar de la sine in timp.
Psihoterapia
Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai folosita pentru tratamentul pacientului cu cleptomanie. In general, terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea gandurilor si credintelor nesanatoase si negative si inlocuirea lor cu unele pozitive, sanatoase. Aceasta terapie poate include urmatoarele tehnici pentru a ajuta pacinetul se depaseasca nevoile cleptomane:
1. Sensibilizarea inversa in care pacientul se vizualizeaza furand si apoi confruntandu-se cu consecintele negative, cum ar fi arestarea.
2. Terapia aversiva. In care pacientul trece prin tehnici mai putin dureroase, cum ar fi sa-si tina respiratia atunci cand simte impulsul de a fura.
3. Desensibilizarea sistematica, in care pacientul exerseaza tehnici de relaxare si se vizualizeaza avand autocontrol asupra impulsului de a fura.
Alte forme de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamica, terapia de familie sau consilierea maritala pot fi de folos.
Grupurile de auto-ajutor
Unele persoane cu cleptomanie beneficiaza de pe urma participarilor la grupurile de autoajutor bazate pe programe in 12 pasi. Chiar daca pacientul nu poate gasi un grup special pentru cei cu cleptomanie, unele studii arata ca exista benficii si daca pacientul participa la acest tip de programe alaturi de pacienti alcoolici sau cu alt tip de adictie. Acest tip de grupuri nu sunt pe placul tuturor, astfel ca pacientul e bine sa intrebe medicul despre alternative la acest tip de program.
Evitarea recaderilor
Nu sunt neobisnuite recaderile in cazul pacinetilor cu cleptomanie. Pentru a ajuta la evitarea acestora, pacientul trebuie sa urmeze planul de tratament. Daca simte impulsul de a fura, ar fi bine sa sune medicul psihiatru sau o persoana de incredere din grupul de suport.
Preventie
Nu sunt cunoscute cai sigure de a preveni cleptomania. Tratarea afectiunii cat mai curand dupa aparitia primelor impulsuri de a fura poate ajuta la prevenirea agravarii acesteia.
Sprijin si suport
Desi poate fi foarte greu ca aceasta afectiune sa fie depasita fara tratament, pacientul poate face pasi pentru a se ingriji si a dobandi abilitati sanatoase de a face fata situatiei, in timp ce urmeaza tratamantul prescris.
1. Urmarea planului de tratamant
Administrarea medicamentelor conform indicatiilor si participarea la sedintele de terapie. Pacientul trebuie sa-si aminteasca ca poate fi foarte greu si pot exista si momente de descurajare.
2. Educatia
Pacientul trebuie sa se auto-educe in ce priveste cleptomania pentru a putea intelege mai bine factorii de risc, tratamentul si evenimentele declansatoare.
3. Descoperirea factorilor declansatori
Identificarea situatiilor, gandurilor si sentimentelor care pot declansa nevoia de a fura astfel incat sa poata face pasi in incercarea de a-i controla.
4. Tratarea abuzului de substante si a altor probleme mentale
Adictiile, depresia, anxietatea si stressul se pot intretine una pe cealalta, ducand la aparitia unui ciclu de comportamante nesanatoase.
5. Gasirea unor alternative sanatoase
Pacientul poate explora unele modalitati sanatoase de folosire a energiei necesare furtului, in activitati recreationale si exercitiu fizic.
6. Concentrarea pe scop
Recuperarea dupa cleptomanie poate dura mai mult timp. Pacientul trebuie sa se mentina motivat prin tinerea in minte a scopurilor recuperarii si a fapului ce poate repara relatiile distruse si problemele legale si financiare.   SURSA 02 Cleptomania este un impuls comportamental recurent (care se repeta) de insusire a unor obiecte, bunuri, lipsite de valoare materiala sau care nu au utilitate practica pentru persoana in cauza, prin metoda furtului (repetate shoplifting-uri).
Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt reprezentate de :
1. esecul repetitiv, recurent de a rezista impulsului de a fura obiecte, ce nu au valoare utilitara sau monetara pentru persoana respectiva;
2. exista o stare de tensiune crescanda emotional inainte de comiterea actului (furtului), ce exercita asupra acestuia o atractie irezistibila;
3. dupa comiterea furtului se instituie o stare de placere, de gratificare, usurare si detensionare;
4. lipsa caracterului de razbunare sau de represalii impotriva unei anumite persoane si nu este un raspuns la o ideie deliranta sau o halucinatie;
5. nu poate fi explicat mai bine de o tulburare de conduita sau un episoade maniacale sau de o tulburare de personalitate de tip antisocial.
Obiectele sunt furate in ciuda faptului ca ele sunt de regula de mica valoare pentru individ, care-si poate permite sa le plateasca si pe care adesea le arunca sau se debaraseaza de ele. Ocazional, individul poate depozita obiectele furate sau le poate returna pe ascuns. Desi indivizii cu aceasta tulburare evita in general sa fure cand este probabila arestarea imediata, de regula ei nu-si planifica dinainte furturile sau iau incomplet in consideratie eventualitatea de a fi prinsi. Furtul este comis fara asistenta sau colaborarea altora. Indivizii cu cleptomanie experienteaza impulsul de a fura si sunt constienti de faptul ca actul este daunator si lipsit de sens. Frecvent, subiectul in cauza se tem sa nu fie prinsi si de multe ori este trist, depresiv sau se simte vinovata in legatura cu fapta sa (cu furturile) . Cleptomania poate fi asociata cu un cumpat compulsiv si cu tulburarile depresive, cu tulburarile anxioase (anxietate), cu cele de comportament alimentar (in special cu bulimia), cu tulburarile de personalitate, dar si cu alte tulburari de control al impulsurilor. Din pacate, aceasta incapacitate de a se abtine in a fura poate fi cauza multor dificultati si probleme de natura legala, in familie, in viata profesionala. Din cauza lipsei studiilor se cunosc prea putine lucruri despre cleptomanie, astfel ca se estimenaza ca 6 la 1000 de persoane din populatia generala sufera de cleptomanie. Se pare ca sub 5% din hotii din magazine au cleptomanie. Multi factori insa influenteaza incidenta si prevalenta cleptomaniei, deoarece acesta este un comportament care recidiveaza; persoanele in cauza sunt de multe ori vazuti ca hoti care recidiveaza, ca criminali si de multe ori nu se face o evaluare de specialitate. Multi hoti de asemenea sunt diagnosticati eronat ca avand o tulburare de personalitate de tip antisocial. Din informatiile culese se pare ca apare preponderant la femei deoarece ele sunt mai des supuse unei evaluari psihiatrice fata de barbati care in urma acestor acte sunt trimisi direct la inchisoare. Multe dintre cazuri debuteaza in adolescenta apoi isi urmeaza caracterul episodic sau cronic.
Au fost descrise trei evolutii tipice:
-sporadic, cu episoade scurte, si lungi perioade de remisiune (perioade in care nu a furat) ;
-episodica, cu perioade prelungite de furturi si perioade de remisune care alterneaza;
-cronica, dar cu un oarecare grad de fluctuatie.
Din punct de vedere etiologic nu se cunosc foarte bine cauzele acestei conditii psihiatrice. Insa, in plan psihodinamic, furtul patologic ar putea fi ca un mecanism de aparare impotriva impulsurilor inconstiente (dorinte, nevoi, conflicte), care ar putea leza grav eul care si asa sufera de o labilitate emotionala si de o vulnerabilitate narcisista in exces. In acest caz, al cleptomanilor, o copilarie nefericita, presarata de frustratii si maltratari, acest comportament ar fi ca o tentativa de a recupera pierderile suferite in copilarie. Teoriile fenomenologice, sugereaza o semnificativa comorbiditate de tulburari afective majore (tulburarile ale dispozitei), o apropiere a cleptomaniei de spectrul tulburarilor afective, in timp ce alti autori considera ca ar fi o varianta de tulburare obsesiv-compulsiva. Oricum, cleptomania trebuie diagnosticata si tratata ca o conditie psihiatrica. Cei mai multi pacienti ajung in atentia specialistului, pe baza sau in urma unei solicitari de expertiza medico-legala. Imprejurarile care ii conduc la comiterea actului cleptomanic nu are caracter de premeditare, fiind precedate de o impulsiune foarte puternica, care ii conduce la comiterea lui, insa in oricare dintre situatii exista sentimente de rusine, de regrete, de remuscare, si chiar acte reparatorii prin donare sau inapoierea obiectelor furate.
Diagnostic diferential:
In primul rand cleptomania trebuie diferentiata de acte obisnuite de furt (furt de diverse obiecte, din magazine) . Diferenta dintre cleptomanie si furtul ordinar (daca este planificat sau in urma unui impuls) este deliberat si motivate de utilitatea obiectului sau de valoarea sa financiara. Unele persoane, in special adolescentii, pot fura datorita spiritului de aventura, ca un act de rebeliune. Diagnosticul nu se pune decat daca si alte caracteristici ale cleptomaniei sunt prezente.
Cleptomania este extreme de rara in ciuda furtului obisnuit care este relativ frecvent. De asemenea, unele persoane pot simula simptomele cleptomaniei pentru a evita consecintele legale (arestari frecvente) . Tulburarile de personalitate antisocial si tulburarea de conduita se disting de cleptomanie printr-un pattern general de comportament antisocial (cu manifestari discomportamentale). De asemenea trebuie facut diagnostic diferential de furtul intentional si necugetat care poate surveni in cursul unui episod maniacal, ca un raspuns la idei delirante sau la halucinatii sau ca rezultat al unei demente, sau in epilepsia temporal.
Tratament:
Tratamentul in cleptomanie presupune interventia de diferite tipuri de terapie cognitiv-comportamentala. De asemenea s-au raportat succese in folosirea de psihoterapie psihoanalitica. Toate aceste terapii sunt orientate catre constientizarea de catre pacient pentru a intelege motivatia, sentimentele de culpabilitate, nevoia de a fi pedepsit pentru faptele sale si in acelasi timp de a-si controla impulsurile.
Tratamentul medicamentos dispune de folosirea de antidepresive si stabilizatori ai dispozitiei care pot fi eficente la cleptomani. Acest tratament include medicamente din clasa triciclicelor, SSRI (inhibitori ai recaptarii serotoninei) : fluoxetina, amitriptilina, imipramina, paroxetina, fluvoxamina si altele. Exista totusi cateva cazuri raportate in care acesti inhibitori pot sa declanseze simptomele cleptomaniei. Cel mai bine este ca fiecare persoana in cauza sa discute si sa se consulte cu medicul specialist despre preocuparile si despre efectele secundare ale antidepresivelor. La unii pacienti pot fi utile si administrarea de trazodonul, litiul si valproatul si terapia electroconvulsivanta. Au fost raportate cazuri de cleptomanie in care pacientii au raspuns la doze mari de antagonisti de opioid de naltrexona (in doze de 100-150 mg/zi) (principiul de baza este acela ca blocheaza acea parte a creierului care simte placerea asociata anumitor comptortamente de dependenta).   SURSA 03 Cleptomania se manifesta ca o perturbare in controlul impulsului de a fura. Desi cleptomanul nu are nevoie de obiectul “subtilizat", nu se poate abtine de a-si insusi lucrul care i-a trezit interesul. In general, obiectul furat are valoare mica, iar persoana poseda resursele financiare necesare pentru achizitionarea lui. Acest comportament este precedat de o stare de agitatie, care se declanseaza brusc, si se detensioneaza prin satisfacerea nevoii. Spre deosebire de hotul ordinar, caz in care se intalneste intentie si planificare, cleptomanul nu planifica furtul si simte placere, gratificare sau usurare cand fura. Impulsul este atat de puternic incat ignora aparatele de supraveghere si nu ia in considerare faptul ca ar putea sa fie prins, totusi va renunta sa duca la indeplinire actul daca in imediata apropiere se afla un politist. Frica de a nu fi prins apare la scurt timp dupa realizarea actului si, totodata, apar sentimente de culpabilitate si stima de sine scazuta. Sustragerea unor produse din diverse locuri, spatii publice sau private, este motivata de cele mai multe ori de lipsa banilor. Uneori, acest comportament apare si din dorinta de rebeliune sau de asociere cu unele grupuri infractionale. In acest caz, persoana doreste sa arate ca se afla pe acelasi palier cu membrii grupului si ca isi merita locul. Cleptomanul se afla intr-o situatie total diferita, el sufera o tulburare care nu-i permite sa se opuna nevoii de a fura. Desi constientizeaza ca purtarea sa este inadecvata si sub incidenta legii, recurge la acest comportament pentru ca placerea pe care o simte este foarte mare. Nu sunt cunoscute cu exactitatea cauzele acestei tulburari, dar specialistii spun ca furtul compulsiv apare pe fondul unei furii reprimate, a unor factori stresori puternici sau a unui dezechilibru de serotonina. Cleptomanii fura pentru a se simti bine, astfel ei mascheaza alte probleme. Cleptomania apare ca un mecanism de aparare prin care persoana evita confruntarea cu problema adevarata. Ca urmare a comportamentului lor, cleptomanii au probleme atat in plan personal – cu familia si cu prietenii, cat si in plan profesional. Deseori, cand sunt prinsi, intra in conflict si cu justitia. Daca se confirma veridicitatea afirmatiilor lor in legatura cu prezenta tulburarii, cleptomanii sunt trimisi spre asistenta de specialitate. Refuzul de a beneficia de acest sprijin ii poate trimite la inchisoare. In tarile in care s-a inregistrat un numar destul de mare de cazuri de acest fel, s-au infiintat grupuri de suport pentru cei care se confrunta cu aceasta tulburare. In cadrul acestora, primesc informatii si sunt ajutati sa-si monitorizeze comportamentul compulsiv, conducand in final la atenuare sau la disparitia totala. Statistic doar 5% dintre hotii identificati pot oferi ca justificare pentru actele lor prezenta acestei tulburari. Doua treimi dintre acestia sunt femei.
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou
Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2017 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!