Anunturi online!

Uitarea

Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si reactualizate este foarte raspandit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine asa-numitul fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul pastrarii. Desi, la prima vedere, s-ar parea ca uitarea este un fenomen relativ simplu, in realitate lucrurile nu stau deloc asa. Înca cu multi ani in urma, el a constituit preocuparea de seama a multor cercetatori psihologi, preocupati indeosebi de cresterea potentelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultati umane. În legatura cu uitarea, noi vom starui doar asupra catorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor intrebari. Asadar: Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este "inscrisa in legile omenesti". Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in con­ditiile supraincarcarii lui nedand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memo­riei s-ar putea supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca ur­mare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. În raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. În schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anu­mitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi "prea mult" si mai ales de "prisos". Uitarea este cea care acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza. Asadar, caracterul nece­sar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante functii de reglare si autoreglare a sistemului amnezic al individului, in sensul ca da posibilitatea "descar­carii" si "eliminarii" din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc-noului material informational ce trebuie sa fie insusit. Speram ca cititorul a retinut ca doar in anumite conditii uitarea este un fenomen natural si relativ necesar. Cand aceste conditii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedica in calea adaptarii la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este nevoita sa reia de la inceput procesele sale. Între memorie si uitare exista deci relatii dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra alteia prin intermediul feed-­back-ului (a legaturii inverse) si completandu-se sau sprijinindu-se, dar si impiedicandu-se uneori reciproc. Sursa: www.referatele.com
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!