Anunturi online!

Miopia

Generalitati
Miopia este una din cauzele frecvente de vedere neclara. Pentru pacientii cu miopie obiectele aflate la distanta apar neclare. Aceste persoane, in efortul de a percepe clar obiectele aflate la distanta se pot incrunta sau privi cu ochii usor intredeschisi.
Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul unor boli.
Cauze
Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiectii normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe retina (membrana situata la nivelul polului posterior al globului ocular unde se gasesc celule ce receptioneaza semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate in imagini), se focalizeaza in fata ei. Miopia este de obicei o conditie mostenita, astfel un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau ambii parinti sufera de miopie.
S-a crezut mult timp ca miopia este produsa de activitatile care implica folosirea pentru un timp indelungat a vederii de aproape, cum ar fi cititul sau vizionarea programelor de televiziune de la o distanta prea mica. Studii recente au confirmat aceasta afirmatie, dovedind ca persoanele care lucreaza in posturi care implica cititul pentru perioade lungi de timp au miopie in stadii mai avansate decat alte persoane.
In afara de aceste modificari ale formei globului ocular, mai exista cateva cauze rare de miopie.
Acestea sunt:
- miopia patologica este o boala in care polul posterior al globului ocular continua sa se dezvolte dupa ce a atins dimensiunile fiziologice (dimensiunile globului ocular la care vederea este clara)
- miopia secundara apare ca urmare a altor boli sau situatii patologice cum ar fi nasterea prematura (nasterea inainte de implinirea celor 9 luni de sarcina)
- pseudomiopia sau miopia brusc instalata este o situatie in care miopia se agraveaza rapid din cauza unei alte boli, cum ar fi diabetul zaharat necontrolat prin dieta sau medicamente.
Rar miopia poate fi produsa de boli oculare, ca de exemplu cataracta (opacifierea structurilor anterioare ale globului ocular) sau keratoconus (protruzia anormala de forma conica a corneei; corneea reprezinta unul dintre invelisurile globului ocular care are doua portiuni: una anterioara transparenta si alta posterioara opaca). Nasterea prematura creste riscul de dezvoltare a miopiei la copil, mai ales daca prezinta retinopatie de prematuritate (boala este mai frecventa la prematurii care au primit terapie cu oxigen la si in perioada imediat urmatoare nasterii si se caracterizeaza prin inlocuirea tesutului normal al retinei cu alte forme de tesut care impiedica functiile acesteia).
Persoanele care au un grad inalt de miopie, conditie cunoscuta sub denumirea de miopie severa au un risc crescut pentru dezlipirea de retina sau glaucom (cresterea tensiunii in interiorul globului ocular). Motivele pentru aceasta evolutie a miopiei nu sunt cunoscute.
Factori de risc
Exista un risc crescut pentru miopie la persoanele de origine asiatica sau la cei cu istoric familial (mai multe persoane cu miopie intr-o familie).
Femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie si de asemenea, odata dezvoltata, de a avea o forma mai severa de boala decat barbatii.
Prematurii, in special cei care au retinopatie de prematuritate, au un risc crescut. Exista boli mostenite ale ochiului sau alte afectiuni care pot creste riscul de imbolnavire.
Studii recente au stabilit o legatura intre activitatile in care este folosita timp indelungat vederea la aproape (de exemplu cititul) si miopie.
Simptome
Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care sufera de aceasta boala pot prezenta:
- dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la televizor sau la ecranele cinematografelor
- reducerea performantelor scolare sau sportive.
Copii mai mici de 8-9 nu isi dau seama ca nu pot vedea obiectele situate la distanta, dar parintii sau profesorii pot depista aceasta problema daca copilul:
- priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata
- tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata
- sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de televizor sau computer
- nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la distanta
- frecvent are dureri de cap (cefalee).
Tratament
Tratament - Generalitati
Desi miopia nu poate fi vindecata, tratamentul poate restabili vederea normala sau aproape normala.
Optiunile terapeutice includ lentilele corectoare (ochelari sau lentile de contact) si interventia chirurgicala. Folosirea ochelarilor este cea mai folosita metoda de tratament.
Lentilele corectoare fac ca lumina care patrunde in globul ocular sa fie focalizata pe retina. Ochelarii si lentilele de contact sunt tratamentul preferat pentru cei mai multi pacienti cu miopie. Ambele sunt sigure si eficiente si sunt mai putin riscante si mai ieftine decat interventia chirurgicala.
Uneori pacientii constata ca ochelarii nu ofera aceiasi claritate a vederii periferice sau centrale ca si lentilele de contact. Desi lentilele de contact ofera o vedere excelenta, ele prezinta riscul de infectie. Retetele pentru ochelari sau lentile de contact cuprind forma si puterea lentilelor.
Scopul interventiei chirurgicale este acela de a corecta tulburarea de refractie prin modificarea formei corneei. Chirurgia corectoare a miopiei este o tehnica relativ noua si cuprinde mai multe tehnici: LASIK, keratectomie fotorefractiva (ambele procedee folosesc terapia laser), implantarea unui inel cornean (Intacs) sau implantarea unor lentile intraoculare (IOLs).
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!