Anunturi online!

Maroc

Marocul – tara araba, africana si mediteraneana, situata la confluenta marilor civilizatii ce s-au succedat si intrepatruns cu repeziciune in lumea arabo-berbera a Maghrebului – constituie o reusita simbioza intre maretia trecutului si imperativele prezentului. Marocul – leagan al unui trecut ce se masoara in secole si milenii – ofera vizitatorului decorul grandios al vestigiilor, picturile rupestre din regiunile presahariene sau Atlasul Mare, civilizatia desertului, monumentele artei islamice in care rafinamentul se imbina cu maretia, arta si folclorul cu originalitatea etalata in numeroase centre urbane si rurale. Faurindu-si istoria si definindu-si personalitatea in spatiul limitat de Mediterana, Atlantic, triplul lant al Atlasului invaluit in legenda si nisipul Saharei – Marocul dezvaluie privirii prestigioase monumente ale civilizatiei, precum si farmecul inedit al peisajelor. Printr-un paradox al naturii rar intalnit, in aceeasi zi se poate trece prin toate anotimpurile: amatorii sporturilor de iarna pot schia pe pantele inzapezite ale Atlasului, in timp ce iubitorii marii pot face baie in Atlantic, pe plajele Agadirului. Litoralul mediteranean si atlantic, piscurile inzapezite ale Atasului, creasta Rifului cu vestitele sale paduri de cedri, ineditul oazelor presahariene, varietatea florei si faunei, pitorescul oraselor prefigureaza un atragator itinerar turistic ce ofera vizitatorului imagini sugestive asupra frumusetii tarii, a transformarilor innoitoare prin care trece Marocul. Marturiile milenarei civilizatiile si insemnul noului apar aproape pretutindeni. Dar, inainte de toate in capitalele imperiale – FES, MEKNES, RABAT- nume cu adanci rezonante in istoria mai veche si mai noua a Marocului.
FES – fondata in secolul al IX-lea – este un important centru cultural si religios al occidentului musulman. Oras al culturii si al credintei, pastrator al comorilor de arta islamica, el adaposteste Moscheea Al Qaraouiyyine, cel mai reprezentativ monument de arta islamica din nordul Africii – nu numai pentru vechimea sa de unsprezece secole si pentru dimensiunile sale gigantice ci mai ales pentru stilul arhitectural si neasemuitele sale decoratii interioare. Moscheea este sediul renumitei universitati musulmane si al bibliotecii, celebra pentru manuscrisele sale de mare valoare, veritabil tezaur al culturii islamice.
MARRAKECH – perla Sudului, orasul muzeu, capitala a imensului imperiu al dinastiilor almohada ( secolele XII – XIII ) si saadina (secolele XVI – XVII), oras in inima unei imense paduri de palmieri. Întinsele paduri de portocali, lamai, maslini, piersici si trandafiri, monumentele istorice, viata tumultuoasa a "sukurilor" (pietelor), activitatea neintrerupta a artizanilor, traditionalul festival folcloric al lunii mai fac gloria acestei "capitale a Sudului", aplecate spre imensitatea spatiului saharian.
MEKNES – orasul ce va intrerupe traditia istorica a succesiunii celor doua capitale (FES si MARRAKECH) odata cu urcarea pe tron a tanarului suveran Moulay Ismail (a doua jumatate a secolului al XVII-lea ) caruia ii datoreaza maretia si renumele. Ziduri impresionante de incinta, ce n-au rezistat, decat in parte, scurgerii timpului, palate somptuoase si sanctuare evoca perioada de mare prosperitate si glorie de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui de al XVIII-lea.
RABAT – frumoasa capitala a Marocului zilelor noastre – centru politic, cultural, si administrativ al tarii. Rabatul, ridicat in interiorul unor fortificatii ce apartin secolului al XII-lea, intruneste azi multe atribute ale civilizatiei moderne. Noile si variatele edificii, importantele obiective economice, pitorescul bazarelor, Turnul Hassan – de la inaltimea caruia se deschide intreaga panorama a orasului pana departe spre Sale – Mausoleul " Mahomed al V-lea" (chintesenta a stilului arhitectonic marocan, capodopera a artei islamice) constituie, in ansamblu, o adevarata sinteza a traditionalului si modernului, a trecutului indepartat si a prezentului creator. Dar Marocul mai are inca o capitala si anume CASA-BLANCA, "capitala economica" a tarii. Sursa: www.oferte-vacante-sejururi.ro
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!