Anunturi online!

Istoria parfumului

Importanta parfumului a fost inteleasa inca din antichitate, in Mesopotania si Egipt, cand era utilizat la ceremonii religioase sau in timpul preludiului. Romanii si persanii au dezvoltat si rafinat aceasta arta a producerii parfumurilor. Ei foloseau doar ierburi si mirodenii, ca migdal, portocal, coriandru, mirt, rasina de conifere, dar nu si flori. Mai tarziu, un doctor musulman, Avicenna (Ibn Sina), a introdus procesul de extractie a uleiurilor din flori prin distilare, procedeu folosit foarte des si astazi.
Stiinta parfumeriei a patruns in Europa in secolul al XIV-lea datorita raspandirii islamului. Primul parfum modern a fost creat in 1370, la comanda reginei Elisabeta a Ungariei.
Parfumeria a prosperat in Italia renascentista, iar in secolul al XVI-lea rafinamentul italian a ajuns si in Franta, care a devenit rapid centrul european al parfumurilor si al produselor cosmetice, iar cultivarea florilor pentru esente - o industrie importanta in sudul Frantei.
Abia in secolul al XIX-lea parfumeria a cunoscut o profunda schimbare prin dezvoltarea chimiei moderne, alchimia, care a dus la crearea unor noi esente si miresme.
La inceputul secolului XX au fost introduse aromele abstracte, care nu mai aveau nicio legatura cu buchetele florale. Acest progres a adus o revolutie in industria parfumeriei.
In 1921, Gabrielle Chanel a lansat Chanel No.5, primul parfum in care s-au folosit doar esente sintetice. Sursa: www.portalroman.com
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!