Anunturi online!

Evolutia omului

Evolutia nu are loc neaparat intr-o linie dreapta continua si cu o viteza constanta. Exista lacune in cunostintele noastre, si traiectoria exacta a evolutiei este necunoscuta, desi presupunerile logice au dus la unele dintre cel mai probabile sugestii. Analizarea si compararea ADN-ului este o metoda folosita des in determinarea paternitatii sau stabilirea unui grad de rudenie intre doua persoane. Aceeasi metoda ne permite sa spunem ca cimpanzeii sunt cea mai apropiata ruda a noastra inca in viata (oamenii si cimpanzeii bonobo au in comun 98.4% din ADN). Aceasta insa nu inseamna ca oamenii au evoluat din cimpanzei. Stramosul comun al oamenilor si cimpanzeilor a trait acum 7 milioane de ani si a disparut intre timp. Cifrele din dreapta in diagrama urmatoare arata cat de diferit este ADN-ul diferitelor specii de primate comparate cu cimpanzeul bonobo. Observam ca cele doua specii de cimpanzeu difera cu 0.7%. De asemenea, se observa ca speciile sunt cu atat mai diferite cu cat s-au despartit din linia ce a dus la cimpanzeul bonobo mai demult (diferenta creste relativ constant cu aproximativ 0.7% in trei milioane de ani). Cand Darwin a publicat faimoasa sa carte "Evolutia Speciilor", urmata de "Originea omului" nu se descoperise practic nici o fosila a stramosilor omului. Aceasta a dat nastere frazei "veriga lipsa", adica o fosila care sa fac legatura intre oameni si primate. De atunci, imaginea s-a schimbat complet si evolutia omului este mult mai bine inteleasa. Un numar mare numar de fosile, oase si dinti au fost descoperite in diferite locuri prin Africa, Europa si Asia. Unelte de piatra, os si lemn, vetre de foc, asezari sau locuri funerare, au fost descoperite, de asemenea. Ca urmare a acestor descoperiri in archeologie si antropologie, s-a reusit formarea unei imagini despre evolutia homininelor (si evolutia omului) timp de 4 - 5 milioane de ani. Trasaturi caracterisice ale omului
Mersul Biped
Mersul pe doua picioare, este una dintre cele mai timpurii caracteristici evolutive ale homininelor. Aceasta caracteristica ce apare in evolutia omului nu este atat de radicala pe cat pare - cimpanzeii au abilitatea de a sta si a se deplasa in doua picioare, si o fac deseori. Noua forma de locomotie a dus la modificari ale scheletului, mai ales in partea de jos a coloanei vertebrale, pelvis si picioare. Datorita faptului ca aceste schimbari pot fi determinate studiind oasele fosile, pozitia bipeda este de multe ori vazuta ca o trasatura definitorie a subfamiliei hominine. Mersul biped apare odata cu disparitia marilor paduri si inlocuirea lor cu savana. Mersul biped le permite oamenilor arhaici, printre altele, sa care hrana pe distante din ce in ce mai mari si sa observe mai bine imprejurimile.
Marimea Craniului
Majoritatea abilitatilor umane de a se folosi de unelte si obiecte felurite isi are originea in complexitatea creierului. In timpul evolutiei omului, marimea creierului s-a triplat. Aceasta crestere in volum poate fi pusa pe seama schimbarilor din comportamentul homininelor. Omul pare a fi mai desptept decat ar fi necesar pentru supravietuirea in savana. De aceea, este rezonabil sa presupunem ca cresterea in volum a creierului s-a datorat mai degraba selectiei sexuale sau competitiei intre hominine decat datorita competitiei intre hominine si animalele vanate sau pradatori. Evolutia poate crea bucle de feedback pozitive. Exact acest lucru a avut loc in evolutia omului: cu cresterea inteligentei se creaza o societate mai complexa, in care indivizii mai inteligenti au mai mult succes, creand o societate si mai complexa care necesita si mai multa inteligenta s.a.m.d. Remarcam ca cimpanzeii sunt de asemenea mai inteligenti decat pare a fi necesar pentru viata lor relativ usoara; cimpanzeii insa traiesc in grup, dupa reguli relativ complexe, in care masculii formeaza aliante intre ei pentru a putea ajunge la conducerea grupului. O pozitie inalta in ierarhia grupului duce la cresterea succesului reproductiv, iar pentru asta este nevoie de un anumit nivel de inteligenta.
De ce nu continua cimpanzeii a evolueze si sa devina la fel de destepti ca omul? Pentru ca un creier mai mare insemna un consum de energie mai mare, care nu poate fi intotdeauna sustinut. La fel, un leu mai mare poate avea mai mult succes la vanatoare, insa necesita mai multa energie si deci trebuie sa manance mai mult. Marimea oprima a unui leu este exact cea care o are. In acelasi fel, inteligenta optima a cimpanzeului pentru mediul si "societatea" in care traieste este exact cea pe care o are.
Tehnologia hominidelor pare remarcabila, insa uneori ea ramane practic neschimbata pe perioade mari de timp (peste jumatate milion de ani). In general, cu cat tehnologia avanseaza mai mult, cu atat avanseaza mai repede; lucru valabil si in ziua de astazi. Cu evolutia de noi specii, unelte din piatra si alte artefacte de acest fel, au devenit extrem de numeroase si complicate. Cele mai vechi hominide cunoscute, descoperite in sudul si estul Africii, au inceput sa migreze in regiunile tropicale si subtropicale ale Eurasiei cam acum un milion de ani, si inspre zonele temperate acum 500,000 de ani. Mult mai tarziu (acum 50,000 de ani), hominidele au fost capabile sa traverseze bariera naturala a apelor, pana in Australia. Doar dupa aparitia omului modern, migratia a atins si America, acum 30,000 de ani. Remarcam ca au fost mai multe migratii ale hominidelor din Africa. Omul modern reprezinta ultima migratie si inlocuieste treptat celelalte hominide prezente deja in zonele care le ocupa.
Fata si Dintii
A treia mare tendinta in evolutia omului este micsorarea treptata a fetei si dintilor. Toate maimutele mari sunt dotate cu dinti mari, si canini proeminenti. Primele hominine prezentau astfel de canini, dar cele care au urmat au prezentat o tendinta clara de atrofiere. De asementea, premolarii si molarii s-au atrofiat si ei in dimensiuni. Reducerea dimensiunilor fetei, maxilarului si mandibulei este asociata cu aceste schimbari. La primele hominine, fata era mare si situata in fata cutiei craniene. Odata cu micsorarea dintilor si cu marirea creierului, fata a devenit mai mica si pozitia ei s-a schimbat. Astfel, fata oamenilor actuali este situata mai degraba sub cutia craniana, decat in fata acesteia. Sursa: www.teoria-evolutiei.ro
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!