Anunturi online!

Alexander Graham Bell

Alexander Graham Bell s-a nascut la 3 martie 1847 la Edinburgh, in Scotia, in familia unui profesor de logopedie. Nu a fost un copil-minune; il preocupau colectiile de stiinte naturale. Avea un auz muzical admirabil, fapt pentru care s-a consacrat muzicii si a invatat si meseria tatalui sau.
La varsta de cincisprezece ani a terminat scoala medie. A inceput sa studieze la Universitatea din Edinburgh si sa predea la o scoala din Elgin; ulterior a studiat medicina la Universitatea din Londra. În anul 1871 s-a mutat impreuna cu parintii in Statele Unite ale Americii, unde a dobandit cetatenia americana.
Înca din perioada cand lucra la Elgin a inceput sa se ocupe de unele experimente acustice. A studiat lucrarile lui Helmholtz, care l-au indemnat sa se ocupe de studiul undelor sonore. În anul 1873 a devenit profesor de fiziologia vorbirii la Universitatea din Boston, eveniment care a marcat inceputul activitatii sale in domeniul inventiilor.
Studiul mecanicii vorbirii l-a facut sa se gandeasca la posibilitatea construirii unui aparat pentru legaturile telegrafice. A experimentat transmiterea stirilor pe cale telegrafica, folosind ca membrana, o tablita de fier inclusa intr-un electromagnet. Apoi, impreuna cu Thomas Watson, a experimentat transmiterea si receptarea stirilor baza principiului electromagnetic.
Pe parcursul experimentarilor telegrafului a descoperit principiul telefonului.
Între anii 1875-1877 i-au fost acordate trei patente de inventii. Descoperirea telefonului i-a adus cateva procese; cu toate acestea, prioritatea sa a fost confirmata.
În activitatea sa, Bell s-a dedicat, in principal, urmatoarelor doua domenii: punerea la punct a sistemului telegrafiei multiple si studierea undelor de aer care se formeaza in ureche in timpul receptarii sunetelor vorbirii. A construit mai multe dispozitive ajutatoare pentru a-i invata sa vorbeasca pe surdo-muti. S-a ocupat, de asemenea, de constructia fonografului si, la concurenta cu Edison, cilindrul de ceara cu inregistrari in spirala s-a dovedit a fi mai bun. În ziua aceea memorabila -era exact 2 iunie 1875- Bell si ajutorul lui, Watson, repetau poate experientele cu telegraful. Drept laborator le serveau doua camarute de la subsolul cladirii cu numarul 109 de pe Court Street, Watson emitea semnale dintr-o incapere, iar Bell, in cealalta, se straduia sa regleze oscilatiile tablitei. Nu mergea. Bell isi explica capriciile tablitelor oscilante prin faptul ca nu erau bine puse la punct. Printr-o reglare mai atenta a tablitelor se puteau modifica, intr-o anumita masura, durata si numarul vibratiilor.
În cadrul experimentelor, Watson misca pe rand tablitele oscilante de emisie, iar Bell se straduia, cu ajutorul auzului lui iesit din comun, sa acordeze tablitele de receptie cu acestea. Le ducea una cate una la ureche si asculta sunetul pe care il emiteau, ca urmare a impulsului electric primit.
Pe scurt, lucrurile nu mergeau prea bine. Watson, epuizat de munca ce dura 16 ore pe zi, emitea distrat semnale, in timp ce Bell lucra la fel de plin de energie ca intotdeauna, nelasandu-se doborat de insucces. Tocmai isi apropiase de ureche una din tablite. A auzit un sunet ciudat. Venea de La tablita oscilanta, dar, asa cum si-a dat seama pe loc, nu era sunetul acela cunoscut, care rezulta ca urmare a impulsurilor electrice. Tot fenomenuI a durat numai o clipa. Dar aceasta era clipa cunoasterii! Bell si-a dat seama ca a gasit cheia pentru descifrarea tainei, care il chinuia de atata, vreme.
Puse repede tablita pe masa si se grabi cu pasi energici spre camera alaturata. Extrem de excitat, se rasti la Watson care incremeni de spaima:
- Ce ai facut? Nu te atinge de nimic! Vreau sa vad!
- Va rog sa ma iertati, domnule profesor, eram foarte obosit si am facut o greseala, se apara Watson care nu banuia nimic.
- Dar ce anume ai facut? - intreba din nou Bell, foarte emotionat.
Watson incepu sa-i explice. Cand a vrut sa puna in functiune tablita oscilanta, aparatul nu s-a putut conecta Ia linie din cauza unor contacte gresite. Ca sa inlature greseala el a inceput sa bata usor in membrana si in felul acesta a miscat-o. Aceasta miscare a fost sesizata de Bell in receptor. Sunetul semana cu cel pe care l-am obtine astazi daca am ciocani cu degetul in membrana telefonului.
Bell a gasit imediat explicatia: acul care se misca deasupra magnetului induce in bobina curent electric. Asadar, receptorul nu era pus in functiune de impulsurile electrice care ieseau din aparat, ci de curentul electric indus, care lua nastere pe baza miscarilor acului.
Din aceasta intamplare s-a nascut telefonul. Bell si-a dat seama ca a descoperit mecanismul care este in stare sa transmita pe cale electrica orice fel de sunet, asadar si vocea omeneasca.
In anul 1876 Al. Graham Bell a devenit prima persoana care a brvetat un dispozitiv capabil sa emita si sa receptioneze cuvintele rostite.
In transmitatorul sau microfonul lui Bell, undele sonore loveau o diafragma flexibila de care era atasat un magnet pemanent. Diafragma si magnetul vibrau, si un efect numit inductie electro- magnetica, producea un curent variabil intr-o bobina alaturata. Acest curent variabil era transmis prin cabluri la un receptor in care trecea prin bobina unui electromagnet. Curentul variabil producea un camp magnetic variabil, care facea sa vibreze o diafragma subtire de fier, pentru a reproduce vibratiile sonore initiale. Transmitatorul lui Bell producea doar un semnal slab, fara mijloace de a-l amplifica.
Rezultate mai bune a obtinut inventatorul american Tomas Alva Edison in 1878. Edison a folosit un microfon cu granule de carbon (stanga). Rezistenta granulelor la un curent electric de la o baterie electrica varia in functie de presiunea aplicata asupre lor. Variatile presiunii sonore determinau un curent electric trecut prin granule, sa se modifice in mod similar. Ca si in sistemul initial al lui Bell, curentul variabil era transformat inapoi in sunet, prin intermediu uniu receptor electromagnetic.
Pana nu de mult, majoritatea telefoanelor se fabricau cu microfoane de carbon. Noile telefoane au un microfon electric, care poarta o sarcina electrica permanenta. Acest model asigura un semnal mai clar cu o reproducere a sunetului de mai buna calitate.
Posesorii de telefoane sunt toti conectati intre ei printr-o instalatie la centrale telefonice.
Prima centrala a fost deschisa in Connecticut in 1878. La inceput, telefonistii efectuau manual conectarile cerute. Prima centrala telefonica automata s-a deschis in Indiana in 1892. Impulsuri electrice, transmise de la un disc cu numere automat atasat la telefonul vorbitorului, actionau intrerupatoare electromagmetice, care selectau linia dorita.
La telefoanele moderne, numerele se formeaze prin apasarea unor taste. Aceasta provoaca transmiterea mesajelor audibile la instalatia electronica de la centrala. Instalatia recunoaste semnalele si conecteaza apelul automat.
In prezent, telefonul face parte dintr-o retea vasta de comunicatii care include tehnologia transmisiei prin fibre optice, televiziunea, calculatoarele si satelitii. Utilizand transmisia prin fax si E-mailul, orice informatie poate fi transmisa prin linii telefonice.
Comenteaza pe Facebook
Adauga anunt nou

Stiri noi
De ultima ora
© 2003 - 2018 Interactiuni.RO

Inregistrare cu Facebook
Sau inregistreaza-te in site
Oferta speciala
Te inregistrezi, adaugi anunt si noi te promovam gratuit 100%!
Autentificare cu Facebook
Sau conecteaza-te in site:
Am uitat parola
Nu ai cont? Creeaza cont gratuit!